Dex serbare

SERBÁRE, serbări, s. f. 1. Faptul de a serba; sărbătorire; p. ext. manifestare cu caracter solemn organizată cu scopul de a celebra un eveniment important; festivitate, petrecere. 2. (Rar) Sărbătoare (1). – V. serba.

SERBÁRE s. 1. aniversare, celebrare, prăznuire, sărbătorire, (reg.) prăznuială. (~ unui secol de la ...) 2. sărbătoare, sărbătorire. (~ nunții lor; cu prilejul ~ării.) 3. comemorare, sărbătorire, (rar) comemorație, (înv.) pomană. (~ unui eveniment important.) 4. festivitate, (rar) sărbă-toare, (înv.) sărbătorie. (~ de împărțire a premiilor.)

SERBÁRE s. v. celebrare, hram, oficiere, săvârșire, slujire, slujit.

serbáre s. f., g.-d. art. serbării; pl. serbări

SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.

A SERBÁ ~éz 1. tranz. (evenimente importante, zile memorabile) A marca printr-o solemnitate; a sărbători; a celebra. 2. intranz. A ține sărbătoare; a prăznui. /<lat. servare

SERBÁRE ~ări f. 1) v. A SERBA. 2) Solemnitate organizată cu ocazia unui eveniment; festivitate. ~ școlară. /v. a serba

SERBÁ vb. 1. a aniversa, a celebra, a prăznui, a sărbători, a ține, (înv. și reg.) a prăznici. (~ 25 de ani de la căsatorie.) 2. a comemora, a sărbători. (~ un mare eveniment.)

serbá (-béz, -át), A celebra, a comemora, a sărbători. – Var. sărba. Lat. servāre (Pușcariu 1582; REW 7872), cf. it. serbare, prov., cat., v. sp. servar. – Der. serbare, s. f. (festivitate, petrecere); sărbătoare (mr. sărbătoare, megl. sîrbătoare), s. f. (zi festivă, petrecere), din participiul serbat cu suf. -oare ca scăldătoare, cîntători etc. (după Pascu, I, 151 și Densusianu, GS, II, 310, din lat. *servatoria); sărbători, vb. (a celebra); sărbătoresc, adj. (festiv).

serbá vb., ind. prez. 1 sg. serbéz, 3 sg. și pl. serbeáză