Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: sfat (substantiv neutru) , sfăt   
SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare. 2. Adunare de oameni întruniți pentru a delibera, a lua hotărâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. ◊ (În trecut) Sfat popular = organ local al puterii de stat (în regiuni, raioane, orașe și comune); clădirea în care își avea sediul acest organ. 3. Consfătuire, consiliu. ♦ (Pop.) Conversație, taifas. 4. (Rar) Zvon, veste, vorbă. [Var.: svat s. n.] – Din sl. sŭvĕtŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SFAT s. 1. îndemn, îndrumare, învățătură, povață, povățuire, vorbă, (pop.) învăț, (înv.) consiliu, cuget, dăscălie, gând, povățuială, povățuitură, sfătuială, sfătuire, socoteală. (I-a ascultat toate ~urile.) 2. v. recomandare. 3. v. adunare. 4. (IST.) consiliu, divan, (înv.) scaun, tănaci. (~ domnesc.) 5. (IST.; în Roma antică) sfatul bătrânilor = senat. 6. v. taifas. 7. consiliu, primărie, (înv.) vornicie. (S-a dus la ~ pentru o adeverință.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SFAT s. v. acord, aprobare, asentiment, aviz, chibzuială, chibzuință, chibzuire, consfătuire, consimțământ, consimțire, conversație, convorbire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, dialog, discuție, încuviințare, îngăduință, înțelepciune, învoială, învoire, judecată, măsură, minte, moderație, permisiune, rațiune, socoteală, socotință, tact, voie, voință, vrere.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sfat (-turi), s. n.1. Povață, îndemn, opinie. – 2. Consiliu, sfătuire, adunare deliberativă. – 3. (Înv.) Intenție, planuri. – 4. Conversație, taifas. – 5. (Arg.) Palmă, scatoalcă. – Var. înv. svat. Sl. sŭvĕtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 337). Este dubletul lui soviet, s. n., din rus. sovjet.Der. sfătui, vb. (a da sfaturi; a îndemna; a tăifăsui; refl., a delibera, a se sfătui, a se consulta); sfătos, adj. (care povățuiește bine, prudent; vorbăreț); sfătuitor, s. m. (povățuitor, mentor); sfătoș(en)ie, s. f. (elocvență, talent de povestitor); sfetnic (var. înv., sfeatnic, sve(a)tnic), s. m. (consilier), din sl. sŭvĕtĭnikŭ.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sfat s. n., pl. sfáturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SFAT ~uri n. 1) Învățătură menită să călăuzească pe cineva în diferite situații; povață; îndrumare. A urma ~ul cuiva.A sta la ~ a sta de vorbă; a conversa. 2) înv. Organ colegial de conducere; consiliu. 3) pop. Conversație (de obicei) pe teme lipsite de importanță. /<sl. subĕtu, svétu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SFĂT s. v. clopotar, paracliser, țârcovnic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sfăt2, sfeți, s.m. (reg.) copil de țigan.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)