SFÍNCTER, sfinctere, s. n. Mușchi inelar care înconjură un orificiu natural, reglându-i deschiderea în funcție de gradul de contracție sau de relaxare. – Din fr., lat. sphincter.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SFÍNCTER s.n. Mușchi circular care închide sau strânge un orificiu. [< fr., lat. sphincter, cf. gr. sphingein – a strânge].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SFÍNCTER1 s. n. mușchi inelar care închide un orificiu. (< fr., lat. sphincter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SFINCTER2(O)- elem. „sfincter”. (< fr. sphunctér/o/-, cf. lat. sphincter, gr. sphinkter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
sfinctér (-re), s. n. – Ornament ecleziastic, tunică ajustată a dirijorillor de cor. Gr. σφιγϰτήρ (sec. XIX). Este dubletul lui sfincter, s. n. (mușchi inelar), prin intermediul fr. sphincter.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sfíncter s. n. (sil. sfinc-), pl. sfínctere
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SFÍNCTER ~e n. anat. Mușchi inelar care reglează deschiderea sau închiderea unui orificiu. ~ pupilar. [Sil. sfinc-ter] /<fr., lat. sphincter
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink