SFINȚÉNIE s. f. Calitate a ceea ce este sfânt. ◊ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. – Sfânt + suf. -enic.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SFINȚÉNIE f. rel. Însușirea de a fi sfânt, atribuită unei persoane sau unui obiect de biserică. ◊ Cu ~ a) cu pietate; cu evlavie; b) cu exactitate; întocmai. [G.-D. sfințeniei] /a sfinți + suf. ~enie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SFINȚÉNIE s. (livr.) sanctitate, (rar) sacralitate, (înv. și pop.) sânțenie, (înv.) sfinție.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SFINȚÉNIE s. v. consacrare, sfeștanie, sfințire, târnoseală, târnosire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sfințénie s. f. (sil. -ni-e), art. sfințénia (sil. -ni-a), g.-d. art. sfințéniei; pl. sfințénii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink