SILÍNȚĂ, silințe, s. f. Stăruință îndelungată, osteneală pentru a executa bine ceva, pentru a atinge un scop; efort susținut în muncă sau la învățătură; sârguință, străduință, strădanie, râvnă, zel. ◊ Loc. vb. A-și da silința (sau toată silința ori toate silințele) = a se sili (3). – Sili + suf. -ință.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SILÍNȚĂ s. 1. v. strădanie. 2. efort, încercare, osteneală, sforțare, strădanie, străduință. (Toate ~ele lui au fost zadarnice.) 3. v. perseverență. 4. hărnicie, râvnă, sârguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel, (pop.) sârg, (înv.) activitate, diligență. (E de admirat ~ lui.) 5. bunăvoință, râvnă, sârg, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destulă ~, dar nu putea realiza mare lucru.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SILÍNȚĂ s. v. constrângere, forță, silă, silnicie, violență.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Silință ≠ nesilință
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
silínță s. f., g.-d. art. silínței; pl. silínțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SILÍNȚĂ ~e f. Efort (fizic sau intelectual) în realizarea unui lucru sau în atingerea unui scop; sârguință; străduință; asiduitate. ◊ A-și dă (toată) ~a a-și da osteneala; a depune eforturi; a face tot posibilul. /a sili + suf. ~ință
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink