Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: simț (substantiv neutru) , simți (1 simt) (verb tranzitiv)   
SIMȚ, simțuri, s. n. 1. Facultate a oamenilor și a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcțiune a organismului prin care acesta recepționează și prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simțire. ◊ Organe de simț = organe periferice ale percepției senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simțurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. ◊ Simț moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simț practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni. – Din simți (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SIMȚ s. 1. (rar) sens, (înv.) simțire. (~ul văzului, al auzului.) 2. (la pl.) erotism, senzualism, senzualitate, (rar) sexualism, (înv.) simțualism, simțualitate. (O viață dominată de ~uri.) 3. instinct. (~ de conservare.) 4. acuitate, aplecare, aptitudine, înclinare, înclinație. (Are un profund ~ pentru nuanțe.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SIMȚ s. v. accepție, conținut, însemnare, înțeles, pasiune, semnificație, sens, sentiment, simțire, valoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
simț s. n., pl. símțuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE SIMȚÍ mă simt intranz. 1) A fi conștient de starea sa fizică (pe baza propriilor simțuri). ~ vinovat. ~ stăpân. 2) A suporta o apăsare morală. /<lat. sentire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SIMȚÍ simt tranz. 1) (excitanți interni sau externi) A percepe cu ajutorul simțurilor. ~ foame. ~ durere.~ lipsa cuiva (sau a ceva) a suferi din cauza lipsei cuiva (sau a ceva). ~ nevoia a avea necesitatea. 2) A sesiza logic sau intuitiv ~ primejdia. /<lat. sentire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SIMȚ ~uri n. 1) Însușire a organismului viu de a recepționa și de a prelucra excitanți externi sau interni sub formă de senzații conștiente. ◊ Organe de ~ organe care recepționează excitațiile din mediul exterior și interior. 2) Capacitate de a înțelege, de a prelucra real un lucru. ~ul responsabilității. ~ul măsurii. ~ul umorului.~ practic priceperea de a rezolva chestiuni practice. /v. a simți
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BUN-SÍMȚ s. (înv. si pop.) simțire. (Lipsit de ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SIMȚÍ vb. 1. a percepe. (A ~ un miros plăcut.) 2. a adulmeca. (L-au ~ câinii.) 3. a avea. (A ~ amețeli.) 4. a încerca, a trăi. (A ~ un sentiment de jenă.) 5. a anticipa, a intui, a presimți, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea să se întâmple.) 6. a se repercuta, a se resimți. (Unele efecte se ~ până la el.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
simțí (-mț, -ít), vb.1. A avea senzația de, a percepe. – 2. A experimenta, a nota. – 3. A-și da seama. a înțelege, a prinde de veste. – 4. A mirosi. – 5. (Refl.) A-și da seama de propria stare fizică. – 6. (Refl.) A se găsi, a fi în stare. – 7. (Refl.) A fi stăpîn pe sine, a fi la înălțimea situației. – Mr. simtu, simțire, megl. sint, sințǫri. Lat. sentῑre (Pușcariu 1590; REW 7824), cf. vegl. seneter, it. sentire, prov., fr., cat., sp., port. sentir. Uz general (ALR, I, 104). Pers. I are și var. simț, prin analogie cu a-II-a. – Der. simț, s. n. (instinct senzație), deverbal format artificial după lat. sensus; simțiciune, s. f. (înv., sensisibilitate, sentiment); simțămînt (var. simțimînt), s. n. (sentiment), creat artificial după fr. sentiment; simțire, s. f. (trăire afectivă; sentiment; sensibilitate); simțitor, adj. (sensibil); nesimțire, s. f. (insensibilitate, bestialitate); nesimțit, adj. (grosolan, fără bun simț); nesimțitor, adj. (insensibil); consimți, vb., din fr. consentir; consimțămînt, s. n. (aprobare, consentiment); presimți, vb., după fr. pressentir; presentiment, s. n., după fr. pressentiment; resimți, vb., după fr. ressentir. Der. din fr. sens, s. n.; senzați(un)e, s. f.; senzațional, adj.; sensibil, adj.; insensibil, adj.; sensibilitate, s. f.; sensibiliza, vb.; sensitiv, adj.; sensitivă, s. f.; sensual, adj.; sensualism, s. n.; sensualist, adj.; sensualitate, s. f.; sentiment, s. n.; sentimental, adj.; sentimentalism, s. n.; sentimentalitate, s. f.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bun-símț s. n., art. búnul-símț, g.-d. art. búnului-símț
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
simțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. símtă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Definiții din dicționare neoficiale:
a nu se simți în apele sale expr. a nu simți bine, a fi indispus.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a se simți ca peștele în apă expr. a trăi bine; a se simți bine, a fi în elementul său.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a se simți ca peștele pe uscat expr. a se simți rău, a nu se simți în largul său.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a se simți miez expr. (adol.) a se grozăvi, a se lăuda.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2014 DEX online (http://dexonline.ro)