Dex simfonie

SIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ♦ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie.

SIMFONÍE s.f. 1. Compoziție muzicală pentru orchestră, care cuprinde de obicei patru părți. 2. (Fig.) Îmbinare armonioasă de culori. [Gen. -iei. / < fr. symphonie, it. sinfonia, cf. lat., gr. symphonia].

SIMFONÍE s. f. 1. compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de regulă patru părți. 2. (fig.) ansamblu de elemente armonizate; îmbinare armonioasă de culori. (< fr. symphonie, lat., gr. symphonia)

SIMFONÍE s. v. acord, aranjament, armonie, combinație, concordanță, contract, convenție, echilibru, înțelegere, învoială, învoire, legământ, pact, potrivire, proporție, proporționalitate, simetrie, tranzacție.

simfoníe (-íi), s. f. – 1. Compoziție muzicală amplă. 2. (Înv.) Acord. – Mr. sinfunie. Fr. symphonie și mai înainte din ngr. συμφονία (Gáldi 251). – Der. simfonic, adj., din fr. symphonique.

simfoníe s. f., art. simfonía, g.-d. art. simfoníei; pl. simfoníi, art. simfoníile

SIMFONÍE ~i f. 1) Compoziție muzicală amplă pentru orchestră, constând din trei sau patru acte. 2) fig. Ansamblu armonios de elemente care concurează la producerea unui anumit efect. ~ de culori. [G.-D. simfoniei] /<lat. symphonia, fr. symphonie, it. sinfonia