Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
SINGULÁR, -Ă, singulari, -e, adj. 1. (Gram.; în sintagmele) Număr singular (și substantivat, n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc. Persoana întâi (sau a doua, a treia) singular = persoană gramaticală care indică numărul singular (1). 2. Care aparține sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o categorie, care se referă la un singur sau la un anumit exemplar dintr-o categorie; individual; care se deosebește de alți indivizi, de alte fenomene etc. din aceeași categorie prin anumite trăsături distincte, individuale; care iese din comun în raport cu ceilalți indivizi, celelalte fenomene etc. din aceeași categorie; care este singur, izolat printre sau față de indivizii din aceeași categorie; care ocupă un loc aparte în cadrul aceleiași categorii; deosebit, aparte, neobișnuit; p. ext. ciudat, bizar, original. ◊ (Log.) Judecată singulară = judecată al cărei subiect este un nume individual. ♦ (Fil.; substantivat, n.; art.) Categorie care reflectă un singur exemplar dintr-o clasă de lucruri, în totalitatea însușirilor lui care îl deosebesc de celelalte lucruri din acea clasă; individual. – Din lat. singularis, fr. singulier.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SINGULÁR, -Ă adj. 1. Care se referă, care privește pe unul singur. ◊ Număr singular (și s.n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc.; (log.) judecăți singulare = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual. 2. Neobișnuit, extraordinar; unic, bizar. ♦ Rar, excelent, unic. // s.n. Categorie filozofică desemnând ceea ce aparține unui obiect sau proces, deosebindu-l de celelalte; individual. [< lat. singularis].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SINGULÁR, -Ă I. adj., s. n. (categorie gramaticală) care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de lucruri etc. II. adj. 1. care se referă, care privește pe unul singur. ♦ (log.) judecăți ĕ = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual. 2. deosebit, aparte, neobișnuit, extraordinar; unic. III. s. n. (fil.) categorie care desemnează ceea ce aparține unui obiect sau proces; individual (2). (< lat. singularis, fr. singulier)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SINGULÁR adj., s. 1. adj. v. individual. 2. adj., s. (GRAM.) (înv.) singuratic, singurit. (Numărul ~.) 3. adj. v. aparte. 4. adj. v. neobișnuit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Singular ≠ plural
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
singulár adj. m., pl. singulári; f. sg. singuláră, pl. singuláre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SINGULÁR1 n. mai ales art. filoz. Categorie care reflectă un singur exemplar dintr-o clasă de lucruri. /<lat. singularis, fr. singulier
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SINGULÁR2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre trăsături, particularități) Care ține de un singur exemplar dintr-o clasă de elemente. ◊ Număr ~ categorie gramaticală care indică o singură persoană sau un singur lucru. 2) (despre ființe sau despre lucruri) Care are anumite trăsături distinctive specifice, individuale; unic în felul său. /<lat. singularis, fr. singulier
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SINGULÁRE TÁNTUM adj. (despre un substantiv) care are numai formă de singular; defectiv de plural. (< lat. singulare tantum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
singuláre tántum loc. adj., pl. singulária tántum (-ri-a)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)