SINTAGMÁTIC, -Ă, sintagmatici, -ce, adj. De sintagmă, al sintagmei. – Din fr. syntagmatique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SINTAGMÁTIC, -Ă adj. Referitor la sintagmă. [Cf. fr. syntagmatique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SINTAGMÁTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la sintagmă. ♦ clasă ~ă = ansamblu de termeni care au, în frază, același comportament gramatical; raporturi če = raporturi care unesc între ele diversele elemente ale unei sintagme. 2. reguli če = (în gram. generativă) reguli de expansiune care dau o nouă versiune unei categorii oarecare sub forma constituenților ei imediați. II. s. f. studiul sintagmelor. (< fr. syntagmatique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
sintagmátic adj. m., pl. sintagmátici; f. sg. sintagmátică, pl. sintagmátice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SINTAGMÁTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de sintagme; propriu sintagmelor. /<fr. syntagmatique, germ. syntagmatisch
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink