Dex sloveni

SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni.

SLOVENÍ vb. v. bucheri, silabisi.

slovení, slovenésc, vb. IV (înv.) 1. a citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. 2. (reg.; în forma: slomni) a îngăima; a șopti. 3. (reg.) a încerca să învețe; a începe să priceapă. 4. (reg.; despre melodii, cântece etc.) a încerca să descifreze sau să deprindă. 5. (refl.; reg.; în forma: slomni) a se zvoni, a se anunța. 6. (fig.; reg.; despre lumină, culori, în forma: slomni) a apărea treptat; a miji; a se distinge cu greutate. 7. a bănui; a dibui.

slovení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 sg. și pl. sloveneáscă

SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau populației ei, privitor la Slovenia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din scr. sloven.

SLOVÉN¹ ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Sloveniei sau este originară din Slovenia. /<fr. Slovene

SLOVÉN² ~ă (~i, ~e) Care aparține Sloveniei sau populației ei; din Slovenia. /<fr. slovene

SLOVÉNĂ f. mai ales art. Limba slovenilor. /<fr. slovene

SLOVÉN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Slovenia. ◊ (s.f.) limbă slavă meridională vorbită de sloveni. (< fr. slovène)

slovén s. m., adj. m., pl. slovéni; f. sg. slovénă, g.-d. art. slovénei, pl. slovéne

slovénă (limba) s. f., g.-d. art. slovénei