SLÚGER, slugeri, s. m. Dregător în Țara Românească și în Moldova însărcinat cu aprovizionarea curții domnești și a armatei (rangul și atribuțiile variind de la o epocă la alta și de la un principat la altul); rang, titlu purtat de acest dregător. [Var.: súlger s. m.] – Cf. scr. služar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
slugér (-ri), s. m. – 1. Dregător, slujitor la curte, intendent principal al curții și al armatei, boier de rangul al treilea, titlu rămas onorific după 1738. – 2. Titlu de noblețe asimilat de Regulamentul Organic gradului de locotenent și sublocotenent. – Var. sulger, sulgear. Origine îndoielnică. Pare să provină de la slugă, cu suf. de agent -ar, fiind vorba într-un anumit fel de șeful servitorilor de la curte, cf. sb. služar „slugă”; var. ca la clucer, culcer. Der. de la sulgiu (Tiktin; Scriban) nu pare verosimilă și nu se justifică semantic. – Der. slugerie (var. sulgerie), s. f. (demnitate de sluger); slugereasă (var. sulgereasă), s. f. (nevastă de sluger). Din rom. provin sl. služarĭ și ngr. σλουτσιάρις (Meyer, Neugr. St., II, 78).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
slúger s. m., pl. slúgeri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink