Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
SMÂC, smâcuri, s. n. 1. Laț de prins câini, păsări etc. 2. Sfârlează.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
SMÂC interj. v. huști, țâști.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SMÂC s. v. căluș, laț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
smâc! interj., s.n. 1. (interj. cu val. verbală; pop.) cuvânt care sugerează o mișcare bruscă și precipitată a unei ființe care sare sau care țâșnește de undeva; huști!, tâști!, țuști!, zvâc!. 2. (reg.; în forma: smac!) cuvânt care sugerează un gest rapid făcut de cineva pentru a apuca, a răsuci ceva. 3. (s.n.; reg.) laț de prins păsări, câini etc.; cursă. 4. (s.n.; reg.) jucărie pentru copii în formă de arc, cu care aruncă bețișoare în părul sau barba cuiva. 5. (s.n.; reg.) câlți. 6. (s.n.; reg.) prâsnel, titirez. 7. (s.n.; reg.) manivelă (la fântână). 8. (s.n.; reg.) putinei.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
SMÂC1 interj. Cuvânt care exprimă ideea de mișcare precipitată. (onomat., cf. hâc, bâc, zvâc, zgâț-)
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
SMÂC2 s. n. 1. Laț. 2. Jucărie în formă de arc (1). (din smâc1; pentru sensul (1.) cf. zbilț)
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
SMÂC ~uri n. 1) Laț de prins păsări. 2) Unealtă de pescuit formată dintr-o sfoară prevăzută la capăt cu mai multe cârlige și cu o greutate, celălalt capăt fiind prins de o scândură fixată pe mal. /cf. a smuci
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
smîc interj. – Exprimă ideea de mișcare grăbită. – Var. zmîc, smac, zmac și der. Creație expresivă, cf. hîc, bîc, svîc, sgîț.Der. smîc, s. n. (laț, coardă de prins animale; jucărie pentru copii în formă de arc), pentru al cărui prim sens cf. sbilț; smîci (var. smăci, smînci, smu(n)ci), vb. (a smulge, a lua cu forța, a trage de ceva; a goni, a alunga, a scutura), megl. zmuțǫs, zmuțiri, coincide cu sl. sŭmučati, smykati (Cihac, II, 350; Tiktin; Candrea), bg. smăčam, smăkvam, sb. smugjkati; simcea (var. Trans., smîncea), s. f. (nuia, vargă), probabil cu sensul de bază de „(creangă) smulsă”, cf. fișcă, smuncea (după Cihac, II, 350, din sl. smykŭ „coardă”; după Scriban, metateză a lui simcea); smuceală (var. smînceală, smucitură), s. f. (smuls; zguduială; agitare); smîcni, vb. (Trans., a trage, a scoate, a tîră), cf. svîcni; smăcina, vb. (a scutura, a agita, a cerne; a desface, a descompune); cu suf. expresiv -na, cf. hîțîna, sgîlțîna (după Tiktin, din lat. machĭnāre, cf. măcina; după Candrea, din lat. *exmācĕrāre); smăcinătură, s. f. (zguduială, scuturat, cernut); smicura, vb. (a dejghioca porumbul, a bate, a scutura; a călca cu picioarele), în loc de smicula, ca sgribulisgriburi (după Pușcariu 1943; Candrea-Dens., 1098; Tiktin și Candrea, dintr-un lat. *exmicŭlāremica); smicui, vb. (înv., a biciui); smicăraie (var. Trans., smicăruie, Banat, smicurătură), s. f. (fragment, bucată); smiciula (var. sbiciula), vb. (a biciui; a zgudui, a mișca repede, a agita; a sparge, a rupe), prin contaminare cu bici (în general se consideră drept der. direct de la bici, ipoteză insuficientă pentru a explica semantismul); sbuciuma, vb. (a agita, a zgudui; refl., a se zbate, a se mișca, a se frămînta; refl., a se chinui, a se tulbura), prin intermediul unei evoluții smăcina*sbăcina*sbucina și contaminat formal evident cu bucium (după Philippide, Principii, 99; Candrea-Dens., 194; REW 1369; Tiktin; Candrea, din lat. *bucināre sau de la bucium, ipoteză care nu pare posibilă semantic); sbucium, s. n. (agitație, neliniște, chin), deverbal; sbuciumătură, s. f. (agitație, zdruncinătură). – Din rom. provine ngr. μπουτσμῶ (Murnu, Lehnw., 36).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)