SONORITÁTE, sonorități, s. f. 1. Însușirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanță. 2. Proprietate a unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. – Din fr. sonorité, lat. sonoritas, -atis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SONORITÁTE s.f. 1. Însușirea de a fi sonor; timbru cald și plin. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet caracteristic, nuanță. 2. Calitatea unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. [Cf. fr. sonorité, lat. sonoritas].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SONORITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi sonor; timbru cald și plin. ◊ muzicalitate. ◊ sunet caracteristic, nuanță. 2. calitatea unor corpuri de a propaga și amplifica sunetele; rezonanță. (< fr. sonorité, lat. sonoritas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SONORITÁTE s. 1. (FON.) fonie. (~ sunetelor vorbirii.) 2. v. armonie. 3. v. rezonanță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sonoritáte s. f., g.-d. art. sonorității; pl. sonorități
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SONORITÁTE ~ăți f. Caracter sonor. /<fr. sonorité
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink