Dex sortii

SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (În concepțiile mistice) Forță supranaturală despre care se crede că hotărăște irevocabil, fatal, toate acțiunile și întâmplările din viața oamenilor; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Totalitatea evenimentelor (accidentale sau nu) care compun viața (sau o parte a vieții) unei ființe (umane); condiție de viață. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

SORȚ, sorți, s. m. (De obicei la pl.) Sistem de alegere, de desemnare, de repartiție prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasă să decidă întâmplarea, dând șanse egale tuturor participanților; zar sau bilet folosit la această operație. ◊ Expr. A trage la sorți = a) a hotărî, prin sorți, o împărțeală, un câștig etc.; a participa, ca parte interesată, la o alegere prin sorți; b) (În vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorților. A cădea (sau a ieși) la sorți = a fi ales sau desemnat prin sorți. A se alege sorții = a se ajunge la un rezultat, a se clarifica o situație. Sorți de izbândă = posibilități de reușită; șansă. – Refăcut din sorți (pl. lui soartă).

A SORTÍ ~ésc tranz. (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor; a soroci; a ursi; a hărăzi; a predestina; a meni. /Din soartă

SOÁRTĂ sorți f. 1) (în concepții mistice) Forță supranaturală despre care se crede că determina desfășurarea evenimentelor; ursită; fatalitate; destin. ~ vitregă. ~ crudă. 2) Concurs de împrejurări inevitabile. ◊ În voia ~ei la întâmplare. 3) Rezultat final al unei acțiuni; deznodământ. [G.-D. sorții] /<lat. sors,~tis

SORȚ ~i m. mai ales la pl. Mod de alegere, realizat prin aruncarea zarurilor, prin tragerea unor bilete etc. astfel, încât rolul decisiv revine întâmplării. ◊ A trage la ~i a hotărî ceva prin sorți. (A avea) ~i de izbândă (a avea) posibilități de reușită. /Din sorți pl. de la soartă

SOÁRTE s. f. v. soartă.

soártă s. f., g.-d. art. sórții (în expr. și: soártei); pl. sorți

SOÁRTĂ s. 1. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (livr.) fatum, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orândă, parte, rânduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.) 2. situație, stare. (Nu știe nimic de ~ lor.) 3. deznodământ, sfârșit. (~ bătăliei s-a decis.)

SOÁRTĂ s. v. placentă.

SORTÍ vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina.

soárte (-órți), s. f. – 1. Destin, ursită. – 2. Ipostază, circumstanță, stare, condiție. – 3. Parte rezervată de destin fiecăruia. – 4. Operație magică pentru a ghici viitorul. – 5. Sistem de recrutare pentru serviciul militar. – 6. Probabilitate favorabilă. – 7. Placentă. – Var. soartă. Mr. soarte „placentă”, megl. sorți. Lat. sǒrtem (Pușcariu 1603; REW 8107), cf. it., port. sorte, prov., fr., cat. sort, sp. suerte. Cu sensurile 4-6 se folosește mai ales la pl. Der. din lat. *exorta, de la exorῑri (Giuglea, Cercetări, 23; Pascu, I, 158) este improbabilă. Cf. alb. šort (Philippide, II, 556). Der. sorti, vb. (a destina, a predestina; refl., Munt., despre un copil – a face pe el); sorți (var. însorți), vb. (a arunca sorții; a face vrăji); sorțar, s. m. (persoană care a tras la sorți pentru serviciul militar); sorțaș, s. m. (persoană ursită). – Din rom. provine bg. soarta „placentă” (Capidan, Raporturile, 228).

soártă s. f., g.-d. art. sórții; pl. sorți

sortí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 sg. și pl. sorteáscă