Dex soră

SORĂ, surori, s. f. 1. Persoană de s*x feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți sau ai aceluiași tată ori aceleiași mame. ◊ Soră bună = soră care are amândoi părinții comuni cu ai fraților săi. (Reg.) Soră de scoarță = fiica din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau cu copiii celuilalt soț. Soră de lapte = fată care a supt o dată cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. ◊ Loc. adj. Soră cu moartea = grozav, zdravăn, foarte mare. ◊ Compuse: sora-soarelui = floarea-soarelui; sor-cu-frate = numele a două plante erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene-aurii sau albastre-violete, cu fructul o capsulă (Melampyrum). 2. (Fam.; la voc.) Termen cu care cineva se adresează unei fete sau unei femei în semn de intimitate, de prietenie sau de dragoste; dragă. 3. Fig. Tovarășă, prietenă. ♦ Țară, limbă etc. de aceeași origine cu alta, cu afinități și trăsături comune. 4. Cel mai mic grad în ierarhia călugărească în mănăstirile de femei; femeie care are acest grad. 5. Infirmieră. [Var.: (pop.) suróră, sor s. f.] – Lat. soror, -oris.

SÓRĂ s. v. infirmieră.

SÓRĂ s. v. copil.

sóră (-suróri), s. f. – Persoană de s*x feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți. – Var. înv. sor rar suroră. Mr. sor(ă), megl. soră. Lat. soror (Pușcariu 1608; REW 8102), cf. vegl. saur, v. it. suora (calabr. suora, sora, sorura), sard., prov. sorre, fr. soeur, cat., sp., v. port. sor. Uz general (ALR, I, 163). Rezultatul normal sor, a fost adaptat posterior la decl. s. f., dar se mai folosește în Trans. de V. și în anumite expresii, cum ar fi sor cu frate, s. m. (plantă, Melampyrum nemorosum), sor(u)-mea, sor(u)-ta, sor(u)-sa. Pentru pl. imparisilabic, cf. și noră, om. Der. sorică, s. f. (Maram., Bucov., sora mai mică); surată (mr. surata), s. f. (soră de suflet; soră, titlu de prietenie; prietenă, camaradă), format ca fîrtat, v. aici (de la un lat. *sororiāta ‹ sororiāre, după Pascu, I, 158; legătura cu sl. sestra › posestrima, sugerată de Candrea, nu prezintă interes); surăție, s. f. (frăție de suflet); însurăți vb. refl. (a se înfrăți: a lega prietenie); surioară, s. f. (dim. de la soră); însorări, vb. (Mold., a asocia, a uni două gospodării țărănești). Din rom. provine mag. szúráta (Candrea, Elemente, 409; Edelspacher 23).

sóră s. f., g.-d. art. (grad de rudenie) surórii, (personal sanitar) sórei; pl. suróri

SÓRĂ suróri f. (folosit și ca termen de adresare) 1) Persoană de s*x feminin luată în raport cu altă persoană născută din părinți comuni. ~ bună (sau dreaptă, adevărată). ◊ ~ vitregă soră numai după tată sau numai după mamă. ~ cu moartea strașnic, grozav. Sor-cu-frate plantă erbacee semiparazită, cu frunze opuse și cu flori grupate în spice sau în raceme terminale, având fructul o capsulă. ~ de caritate infirmieră. 2) Călugăriță de gradul cel mai mic. [G.-D. surorii] /<lat. soror

sóră-șéfă s.f., art. sóra-șéfă, g.-d. art. sórei-șéfe; pl. suróri-șéfe

SORA-SOÁRELUI s. v. floarea-soarelui.

sóra-soárelui s. f.

sóră-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., g.-d. art. sóră-mii (-tii, -sii)