Dex sovai

ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec.

A ȘOVĂÍ șóvăi intranz. 1) A păși nesigur, împleticindu-se (de slăbiciune, de băutură etc.); a se clătina. 2) fig. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a ezita; a oscila; a balansa; a pendula. [Și șovăiesc] /<sl. šavati, bulg. šavam

ȘOVĂÍ vb. 1. v. împletici. 2. v. ezita. 3. a aștepta, a ezita. (N-a mai ~ o clipă și ...)

ȘOVĂÍ vb. v. cârmi, coti, eschiva, fluctua, fluiera, fugi, scăpa, sustrage, șuiera, vira, vâjâi, vui.

ȘOVÂI adj. v. aplecat, înclinat, lăsat, plecat, povârnit, prăvălit, strâmb.

șovái¹! interj. (reg.; cu val. verbală; adesea repetat) cuvânt care sugerează mersul șovăitor al cuiva.

șovái² s.n. (înv.) eschivare; pretext; subterfugiu.

șovăí (șovăiésc, șovăít), vb. – 1. A se clătina, a se împletici. – 2. A ezita, a se codi, a fi nehotărît. – Var. înv. șuvăi, Bucov. șovoi și der. Creație expresivă, ca majoritatea vb. în ăi, cf. șopăi, țopăi, moțăi, cucăi etc. Ideea expresivă trebuie să fie cea de clătinare, comună tuturor der. – Der. șovăială, s. f. (nesiguranță, ezitare); șovăielnic (var. șovăitor), adj. (nesigur, ezitant); șovăitură, s. f. (nesiguranță; sinuozitate, ocoliș, cotitură); șuvoi (var. șivoi, Trans. șioi), s. n. (flux, debit mare de apă), var. cf. șiroi; șuviță, s. f. (smoc de păr; pîrîiaș; fîșie, bandă), cu schimb de suf. și prin contaminare cu bg. ševe, ševica „șuviță” (după Cihac, II, 447, în loc de *juviță, din sl. šuvęža „legătură”). – Cf. șovîlc.

șovăí vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi/șovăiésc, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șóvăie/șovăiáscă