Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: sparge (verb tranzitiv) , spargere (substantiv feminin)   
SPÁRGERE, spargeri, s. f. Acțiunea de a (se) sparge și rezultatul ei; spart. ♦ Furt prin efracție. – V. sparge.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPÁRGERE s. 1. ciobire, ciobit, ciocnire, crăpare, crăpat, fisurare, fisurat, plesnire, plesnit, pocnire, spart. (~ de-a lungul a unui vas.) 2. explodare. (~ unui proiectil.) 3. crăpare, crăpat, despicare, despicat, spart, spintecare, spintecat, tăiat, tăiere. (~ lemnelor de foc.) 4. rupere. (~ gheții sub el.) 5. găurire. (~ vasului la fund.) 6. forțare, stricare, violare. (~ unei încuietori.) 7. v. jefuire. 8. deschidere. (~ abcesului.) 9. sfărâmare, zdrobire. (~ valurilor de țărm.) 10. străpungere. (~ frontului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SPÁRGERE s. v. distrugere, erupție, împrăș-tiere, încetare, înfrângere, învingere, nimicire, risipire, sfărâmare, sfârșit, terminare, vulcanism, zdrobire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
spárgere s. f., g.-d. art. spárgerii; pl. spárgeri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru, pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart d****l opincile = prin locuri foarte depărtate, la d***u-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împinge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE SPÁRGE mă sparg intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-și pierde integritatea (prin lovire, ciocnire, apăsare etc.). ◊ ~ (oalele) în capul cuiva a suporta consecințe neplăcute fără a fi vinovat. 2) (despre obiecte de sticlă, faianță, porțelan) A forma despicături la suprafață (fără a se preface în cioburi). 3) (despre obiecte sau despre materiale tari) A-și pierde integritatea, deteriorându-se (prin acțiunea unor factori externi). Acoperișul s-a spart. 4) (despre adunări, petreceri etc.) A ajunge până la capăt; a se încheia; a se mântui; a se sfârși; a se termina. 5) (despre abcese, buboaie, răni etc.) A se deschide, lăsând să curgă puroiul; a începe să supureze. 6) fig. (despre glas, voce) A deveni răgușit. /<lat. spargere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SPÁRGE sparg tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face să se spargă. ◊ A-și ~ capul (cu ceva) a se chinui cu rezolvarea unei chestiuni. ~ lemne (sau butuci) a despica lemne cu toporul. ~ liniștea (sau tăcerea) a întrerupe liniștea (sau tăcerea), producând un zgomot neașteptat. 2) (nuci, alune, sâmburi, ouă etc.) A curăța de învelișul exterior prin sfărâmare (pentru a scoate conținutul). 3) (încuietori) A descuia forțat (cu ajutorul unor unelte speciale). 4) A străpunge cu un obiect ascuțit, făcând o gaură. ~ cu coarnele. ◊ A-i ~ cuiva urechile a asurzi, producând zgomot puternic. 5) (oști dușmane) A pune pe fugă; a împrăștia; a risipi. ◊ ~ frontul a pătrunde în liniile inamicului. 6) fig. (întărituri) A strica forțând; a rupe. Apa a spart iezătura. ◊ ~ casa cuiva a strica căsnicia cuiva. /<lat. spargere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SPÁRGERE ~i f. 1) v. A SPARGE. 2) Furt săvârșit prin forțarea unei încuietori. /v. a sparge
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SPARGE vb. 1. a (se) ciobi, a (se) ciocni, a (se) crăpa, a (se) fisura, a plesni, a pocni. (Vasul s-a ~ de-a lungul.) 2. v. exploda. 3. v. despica. 4. a sfărâma, (reg.) a strica. (~ nuci; ~ alune.) 5. a (se) rupe. (Gheața s-a ~ sub el.) 6. a (se) găuri, a (se) perfora. (Blidul s-a ~ în fund.) 7. v. forța. 8. v. jefui. 9. a (se) deschide. (S-a ~ abcesul.) 10. a se sfărâma, a se zdrobi. (Valurile se ~ de țărm.) 11. a străpunge. (A ~ frontul.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SPÁRGE vb. v. abate, asasina, bate, birui, călca, contraveni, croi, deceda, declanșa, dezlănțui, dispărea, distruge, duce, isca, izbucni, împrăștia, încălca, înceta, înfrânge, întrece, învinge, lichida, muri, nesocoti, nimici, omorî, pieri, porni, prăpădi, rade, răcni, răposa, răspândi, răzleți, risipi, rupe, sfărâma, sfârși, sfâșia, spinteca, stinge, stârni, striga, sucomba, suprima, tăia, topi, trece, țipa, ucide, urla, viola, zbiera, zdrobi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
spárge (-g, -rt), vb.1. A Împrăștia, a risipi, a dispersa. – 2. A dizolva, a lichida. – 3. A rupe, a distruge o armată. – 4. A deschide, a face o deschizătură. – 5. A rupe, a frînge, a face bucăți. – 6. A desființa, a distruge, a sfîșia. – 7. A încălca, a viola, a nu respecta. – 8. A se deschide, a plesni un abces. – 9. (Refl.) A se izbi, a se deslănțui. – Mr. (a)spargu, (a)șparșu, (a)spardzire, megl. sparg(iri), istr. spǫrg, spǫrt. Lat. spargĕre (Cihac, I, 259; Șeineanu, Semasiol., 162; Pușcariu 1614; REW 8120), cf. it. spargere, prov. esparzer, cat., port. espargir, sp. esparcir.Der. spărgăcios, adj. (fragil, casant); spărgător, adj. (care sparge; s. m., hoț prin efracție; s. n., instrument de spart); spărgălui, vb. refl. (Olt., a se împrăștia, a se risipi); spargere, s. f. (acțiunea de a sparge sau de a rupe; furt prin efracție); spărtură, s. f. (ruptură, crăpătură; fragment, bucată; înv., împunsătură, gaură).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
spárge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm, m. m. c. p. 3 sg. sparsése; part. spart
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
spárge-val s. n., pl. spárge-váluri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)