SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparține Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPARTÁN, -Ă adj. Propriu spartanilor; aspru, sever. // s.m. și f. 1. Locuitor al Spartei, spartiat. 2. (Fig.) Om auster, cu moravuri severe. [Cf. Sparta – oraș în Grecia antică].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SPARTÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Sparta. II. adj. propriu spartanilor. ◊ (fig.; și s.) aspru, sever, auster. (< lat. spartanus, it. spartano)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SPARTÁN adj. 1. (înv.) spartanicesc. (Istoria ~.) 2. aspru, auster, sever, sobru. (Duce o viață ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
spartán s. m., adj. m., pl. spartáni; f. sg. spartánă, g.-d. art. spartánei, pl. spartáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SPARTÁN1 ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) ist. Persoană care făcea parte din populația orașului Sparta. 2) fig. Persoană care îndură lipsuri de bună voie. /Sparta n. pr. + suf. ~an
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SPARTÁN2 ~ă (~i, ~e) ist. 1) Care aparținea orașului Sparta sau populației lui; din Sparta. 2) fig. Care se caracterizează prin disciplină și restricții severe. Educație ~ă. /Sparta n. pr. + suf. ~an
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink