Dex specifica

SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.

SPECIFICÁ vb. I. tr. A arăta, a menționa (ceva) precis, anume. [P.i. specífic, 3,6 -că. / < fr. spécifier].

SPECIFICÁ vb. tr. a arăta, a menționa (ceva) precis, anume. (< fr. spécifier, lat. specificare)

SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a indica anume, în mod amănunțit. – Fr. spécifier (lat. lit. specificare).

SPECIFICÁ vb. 1. v. menționa. 2. a preciza, a prevedea, a scrie. (După cum ~ pravila.) 3. a arăta, a indica, a menționa, a preciza, a semnala, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recomandări...) 4. a menționa, a prescrie, a prevedea, a stabili, a stipula. (Articolul 1 ~ următoarele ...)

specificá vb., ind. prez. 1 sg. specífic, 3 sg. și pl. specífică; conj. prez. 3 sg. și pl. specífice

SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

A SPECIFICÁ specífic tranz. A indica în mod special; a stabili anume. /<lat. specificare, fr. spécifier

SPECÍFIC¹ n. sing. Caracter particular al cuiva sau a ceva. /<lat. specificus, fr. spécifique, germ. spezifisch

SPECÍFIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care întrunește trăsături ce individualizează; caracteristic; propriu; tipic; distinctiv. Caractere ~ce. 2) (despre mărimi) Care se raportează la o anumită unitate sau cantitate dintr-un tot. Greutate ~că. /<lat. specificus, fr. spécifique, germ. spezifisch

SPECÍFIC, -Ă adj. Propriu unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinctiv. ♦ Care se raportă la o unitate. // s.n. Caracterul propriu, particular (a ceva sau al cuiva); notă distinctivă. ♦ Specific național = sumă a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trăsăturile proprii poporului și istoriei sale. [Cf. fr. spécifique, it. specifico].

SPECÍFIC, -Ă I. adj. caracteristic, propriu unei ființe, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv. ◊ care se raportează la o unitate. II. s. n. caracter propriu, particular; notă distinctivă. ♦ ~ național = sumă a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trăsăturile proprii poporului și istoriei sale. (< fr. spécifique, lat. specificus)

SPECÍFIC¹ s. n. Caracterul propriu particular, special al cuiva sau a ceva: notă distinctă. – Fr. spécifique.

SPECÍFIC², -Ă, specifici, -e, adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen. ♦ Care se raportează la o unitate. Greutate specifică. – Fr. spécifique.

RELUCTANȚĂ SPECÍFICĂ s. (FIZ.) reluctivitate.

SPECÍFIC adj., s. 1. adj. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, tipic, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.) 2. s. v. însușire. 3. s. specificitate, (rar) tipicitate, tipism. (~ul artei.) 4. s. spirit. (~ul limbii noastre.) 5. adj. caracteristic, clasic, reprezentativ, tipic. (Un exemplu ~.) 6. adj. aparte, deosebit, particular, special, sui-generis. (Un gust ~.) 7. adj. carac-teristic, obișnuit. (L-a primit cu amabilitatea ~.)

Specific ≠ necaracteristic, nespecific

specífic adj. m., pl. specífici; f. sg. specífică, pl. specífice

specífic s. n.