SPERÁNȚĂ, speranțe, s. f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reușita cuiva. ♦ Persoană tânără și talentată ori capabilă, de la care se așteaptă realizări mari. – Din it. speranza.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPERÁNȚĂ s.f. Nădejde. ♦ (Fam.) Persoană capabilă, de la care se așteaptă mult în viitor. [< it. speranza].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SPERÁNȚĂ s. f. 1. nădejde. ◊ încredere în viitor, în reușita cuiva. 2. (fam.) om capabil, de la care se așteaptă mult în viitor. (< it. speranza)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SPERÁNȚĂ s. 1. nădejde, (înv.) răbdare, sperare, upovăință. (Toată ~ mea e în tine.) 2. (înv.) sperare. (X e ~ noastră.) 3. credință, nădejde, (rar) nădăjduire, (înv.) nădăjduință. (Nu și-a pierdut ~ în mai bine.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Speranță ≠ decepție, deznădejde, disperare
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
speránță s. f., g.-d. art. speránței; pl. speránțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SPERÁNȚĂ ~e f. 1) Sentiment al unei persoane care speră; credință în posibilitatea realizării unei dorințe sau a unei acțiuni; nădejde. ~ zadarnică. ◊ În ~a că sperând că; nădăjduind că. A avea ~ a spera; a nădăjdui. A nutri ~a a spera în adâncul sufletului. A pierde orice ~ a înceta cu totul de a mai spera; a se descuraja complet. Nu mai este nici o ~ totul este pierdut. 2) Persoană sau lucru care constituie obiectul acestui sentiment; nădejde. Unica ~. [G.-D. speranței] /<it. speranza
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CAPUL BUNEI SPERANȚE (CAPE OF GOOD HOPE), cap în S Africii, situat la 34º24’ lat. S și la 18º30’ long. E, denumit de către Bartolomeu Dias, în 1488, Capul Furtunilor (Cabo Tormentoso).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink