ȘPÉRLĂ s. f. (Reg.) Cenușă încă fierbinte care acoperă cărbunii; spuză ◊ Expr. A da pe cineva prin șperlă = a se purta rău cu cineva, a-l maltrata; a pune pe cineva într-o situație penibilă. A o da prin șperlă = a o păți. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘPÉRLĂ ~e f. reg.1) Cenușă fină, albicioasă, care se formează pe suprafața jăraticului; spuză. ◊ A da prin ~ a) a trata cu brutalitate; b) a pune într-o situație neplăcută. 2) Copil vioi și zburdalnic. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SPÉRLĂ adj. invar. v. ciufulit, deranjat, neîngrijit, vâlvoi, zbârlit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȘPÉRLĂ s. v. jar, jăratic, jărăgăi, praf, pulbere, spuză.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
spérlă (-le), s. f. – Funingine, negreală, spuză. – Var. șperlă. Origine incertă. Dacă acest cuvînt este expresiv, cum pare să indice suf., trebuie pornit de la ideea de „producere de scîntei”, cf. sfîrîi, pîrîi (se numește sperlă spuza care acoperă focul cu mult fum). Legătura cu sl. para „fum”, mag. pernje „cenușă fierbinte” (Cihac, II, 243) este dubioasă. – Der. șperli (var. șparli), vb. (a fugi, a o întinde; a fura), se leagă mai puțin de sensul actual al lui șperlă, decît de rădăcina lui expresivă (după Conev 61, din bg. spărljam, care pare să provină din rom.).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
șpérlă s. f., g.-d. art. șpérlei; pl. șpérle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink