Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
spúmă (-me), s. f. – 1. Strat albicios de pe suprafața unui lichid agitat. – 2. Clăbuci. – 3. Zgură, partea cea mai fără de valoare dintr-un amestec. – 4. Spumă-de-mare = piatră ponce. – Mr., megl. spumă. Lat. spūma (Cihac, I, 261; Pușcariu 1633, REW 8189), cf. it. spuma, sp., port. espuma, alb. skumbë. Sensul 4 nu vine din fr., deși apare la Budai-Deleanu. – Der. spuma (var. aspuma), vb. (a face spumă; a face spume, a spumega; a scoate spuma), poate din lat. spūmāre (Pușcariu 1632; REW 8190); spumar, s. n. (Trans., clăbuc); spumătoare, s. f. (lingură de spumă); spumiță, s. f. (Trans., boboc); spumos, adj. (cu spumă); spumega, vb. (a face spume, a face clăbuci; a scoate spuma), probabil de la spuma cu un suf. expresiv, cf. it. spumeggiare, sp. espumear (contaminarea cu fumega, sugerată de Pușcariu 1634, Tiktin și Candrea, pare incertă); spumegător, adj. (spumos), al cărui sens de „pirat”, la Ion Ghica, este traducerea fr. écumeur des mers; spumegos, adj. (spumos); înspumat, adj. (spumos), se zice mai ales despre cai.
Sursa: Dicționarul etimologic român