Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau u***a. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPURCÁ vb. 1. v. pângări. 2. v. profana. 3. (BIS.) (pop. și fam.) a se dedulci. (S-a ~ în timpul postului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SPURCÁ vb. v. batjocori, compromite, dedulci, d****a, dezonora, d****i, ieși, înjura, necinsti, ocărî, ridiculiza, silui, terfeli, viola, zeflemisi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
spurcá (-c, -at), vb. – 1. A păta, a mînji, a murdări. – 2. (Înv.) A silui, a viola. – 3. A atinge mîncarea de post cu ceva de dulce. – 4. A pîngări, a profana. – 5. A deschide un abces. – 6. În jocurile de copii, a greși lovitura. – 7. (Refl.) A se mînji, a se murdări, a-și evacua excrementele. – 8. (Refl.) A mînca de dulce în zi de post. – 9. (Refl.) A se corupe, a se dedulci, mai ales la lucruri interzise. – Megl. spurc(ari). Lat. spŭrcāre (Pușcariu 1637; REW 8193), cf. it. sporcare. – Der. spurc, s. n. (furuncul, abces, tumoare infecțioasă; reumatism articular), deverbal, sau din lat. spurcus (REW 8194; Candrea); spurcăciune, s. f. (murdărie, lucru spurcat, scîrnăvie; dihanie, lighioană, animal murdar, se zice în general despre animalele sălbatice a căror carne nu se mănîncă; persoană de altă religie decît cea ortodoxă; pl., bube-dulci, impetigo); spurcat, adj. (murdar, respingător; s. n., d****l). Din rom. provine mag. szpurkát (Pușcariu, Dacor., VII, 474).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
spurcá vb., ind. prez. 1 sg. spurc, 3 sg. și pl. spúrcă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A SE SPURCÁ mă spurc intranz. 1) A evacua excrementele; a se scârnăvi; a d****a; a excreta. 2) fig. A se deda la ceva rău, nepermis. 3) A mânca de frupt (în timpul postului). /<lat. spurcare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SPURCÁ spurc tranz. 1) A pune în contact cu ceva murdar; a pângări. 2) fig. (demnitatea, onoarea, reputația etc.) A supune unei batjocuri; a pângări; a profana; a huli. /<lat. spurcare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink