SPÂNZURĂTOÁRE, (2) spânzurători, s. f. 1. Spânzurare. 2. Instrument de execuție alcătuit de obicei dintr-un stâlp de care se atârnă o funie prevăzută cu un laț în care se introduce capul condamnatului la moarte. – Spânzura + suf. -ătoare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPÂNZURĂTOÁRE s. 1. spânzurare, spânzurat, strangulare, (înv.) spânzurătură. (spânzurătoarea condamnatului.) 2. ștreang, (înv.) pierzări (pl.). (A ajuns la spânzurătoare.) 3. (concr.) (pop.) furci (pl.), (prin Transilv.) acăstău. (S-a ridicat o spânzurătoare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
spânzurătoáre s. f., g.-d. art. spânzurătórii; (obiecte) pl. spânzurătóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SPÂNZURĂTOÁRE spânzurătóri f. înv. Instalație specială pentru pedeapsa cu moartea prin spânzurare. ◊ A merge (undeva) ca la spânzurătoare a merge undeva în mod silit. /a (se) spânzura + suf. ~ătoare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink