SPÂRCI s. m. v. spârc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPÂRC, (1) spârcuri s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
spârc2, spấrcuri, s.n. și spârci, s.m. 1. (s.n.) bucată de slănină; șorici fript. 2. (înv.) bucată mică de carne de proastă calitate, slabă, de piele sau de pieliță. 3. (în sintagmă) spârcul nasului = cartilagiul nasului. 4. (s.m.; deprec.) copilandru; persoană lipsită de importanță.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
spârc (persoană) s. m., pl. spârci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink