SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar2 + suf. -el.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (Înv.) Boier cu rang mic în țările românești, care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate în timp de pace, precum și atribuții militare în timp de război. – Din spătar2 + suf. -el.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SPĂTĂRÉL ~i m. (în evul mediu) Boier de rang inferior spătarului care supraveghea ordinea la sate și avea împuterniciri militare în timp de război. /spătar + suf. ~el
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink