STẤNĂ, stâne, s. f. Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului (cuprinzând locul și amenajările necesare), unde se adăpostesc oile și ciobanii și unde se prepară produsele din laptele oilor. ◊ Expr. A închide lupul în stână = a-și aduce dușmani în casă. A veni la spartul stânii = a veni prea târziu. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STÂNĂ ~e f. 1) Construcție primitivă în afara satului, unde se adăpostesc oile și ciobanii vara și unde se prepară produsele din laptele oilor; oierie; târlă. 2) Loc unde se află această construcție. ◊ A închide lupul în ~ a-și aduce dușmanii în casă. [G.-D. stânei] /Cuv. autoht.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
STAN, stani, s. m. (Reg.) Parte a cămășii femeiești, de la brâu în sus. ♦ Parte a cămășii femeiești, de la brâu în jos. – Bg., sb. stan.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
STAN s. v. clin.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STÂNĂ s. târlă, (rar) oierie, (reg.) băcie, cășărie, colibă, mandră, mutare, odalâc, sălaș, (prin Transilv., Ban. și vestul Munt.) staul. (O ~ de oi, la munte.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stan s. m., pl. stani
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Stan Pățítul s. pr. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
stână s. f., g.-d. art. stânei; pl. stâne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink