Dex statornici

STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic.

STATORNICÍ vb. 1. v. stabili. 2. a (se) stabili, (fig.) a (se) întrona. (Între cele două state s-au ~ relații prietenești.) 3. a determina, a fixa, a preciza, a stabili. (Cum ați ~ concentrația vinului?) 4. v. consfinți. 5. a se încuiba, a se înrădăcina, (fig.) a se înțeleni. (Un obicei care s-a ~.) 6. (fig.) a se împământeni, a se încetățeni. (S-a ~ următoarea practică ...) 7. v. institui. 8. a determina, a fixa, a hotărî, a preciza, a stabili, (înv.) a defige, a însemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 9. v. ordona. 10. v. orândui. 11. v. permanentiza.

STATORNICÍ vb. v. consolida, constitui, crea, ctitori, funda, institui, încheia, înființa, întări, întemeia, organiza.

statornicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. statorniceáscă

STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat³ (după datornic etc.).

A SE STATORNICÍ mă ~ésc intranz. 1) A se aranja cu traiul într-un loc; a se stabili; a se așeza. 2) (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obișnuit; a se încetățeni; a se împământeni; a se înrădăcina; a se consfinți. /Din statornic

A STATORNICÍ ~ésc tranz. 1) A face să se statornicească. 2) rar A face să intre în acțiune; a stăbili; a instaura. ~ alte rânduieli. /Din statornic

STATÓRNIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu-și schimbă ușor convingerile; constant. ◊ A fi ~ la vorbă a se ține de cuvânt. 2) (despre locuitori, populație etc.) Care locuiește permanent în același loc; stabil. 3) Care există fără încetare; neîntrerupt; permanent; continuu. /Din stat

STATÓRNIC adj. 1. v. stabil. 2. fixat, sedentar, stabil, (înv.) așezător, stătător. (Populații ~.) 3. stabil, (pop.) vătraș. (Țigani ~.) 4. v. consecvent. 5. durabil. 6. v. fidel. 7. v. stăruitor. 8. v. susținut. 9. v. hotărât. 10. v. neclintit.

Statornic ≠ mobil, nestatornic, trecător

statórnic adj. m., pl. statórnici; f. sg. statórnică, pl. statórnice