Dex stavili

STÁVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaș cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. și: stávili] – Din sl. stavilo.

STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă.

A STĂVILÍ ~ésc tranz. 1) (torente de apă) A opri cu ajutorul unei stavile; a pune un baraj; a zăgăzui; a îndigui; a bara. 2) fig. (acțiuni, planuri, idei etc.) A împiedica să se manifeste; a frâna. /Din stăvilă

STÁVILĂ s. 1. v. stăvilar. 2. v. dificultate.

STĂVILÍ vb. 1. v. zăgăzui. 2. v. îndigui. 3. v. tempera. 4. v. împiedica.

STĂVILÍ vb. v. curma, întrerupe, opri.

stăvilí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 sg. și pl. stăvileáscă