STÉMĂ, steme, s. f. 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș, al unei dinastii etc.; emblemă, blazon. 2. Coroană, diademă. ◊ Expr. A fi cu stemă-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decât alții. 3. (Înv.) Piatră prețioasă. 4. Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. – Din ngr. stémma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STÉMĂ s. armoarii (pl.), blazon, emblemă, (înv.) armături (pl.), herb, marcă, pavază, scut. (~ unei case princiare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STÉMĂ s. v. nestemată, piatră prețioasă, piatră rară, piatră scumpă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stémă (-me), s. f. – 1. (Înv.) Coroană. – 2. Blazon, scut. – 3. Giuvaier. Mgr. στέμμα (Roesler 576; Murnu 52; cf. Vasmer, Gr., 136), cf. sl. stema. Sensul 3 este impropriu, datorat unei confuzii cu nestimată. – Der. înstemat, adj. (încornorat), înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
stémă s. f., g.-d. art. stémei; pl. stéme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STÉMĂ ~e f. 1) Semn simbolic al unei țări sau al unui oraș (zugrăvit pe drapel, monede, ștampile etc.); herb; blazon. 2) Marcă de noblețe a unei familii sau dinastii; blazon; herb. 3) înv. Podoabă pe care o purtau femeile pe cap; diademă. ◊ A fi cu ~-n frunte a se crede mai deosebit decât ceilalți. 4) înv. Piatră prețioasă. /<ngr. stémma, lat., fr. stemma,sl. stemas
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink