STICLÉTE, sticleți, s. m. 1. Mică pasăre cântătoare cu penele viu colorate cu roșu, negru, alb și galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleți (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticleții (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi țicnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticleții din cap = a face pe cineva să renunțe la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de stradă, unui funcționar al poliției. [Var.: (pop.) stigléte, stigléț s. m.] – Din scr. steglic, bg. stiglic.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STICLÉTE s. (ORNIT.; Carduelis carduelis) (reg.) cucoană, cuconiță, domnișoară, domnișor, domnuț, logăcel, logociță, oiță, scai, scaiete, scăiecior, scăișor, spinărel, turculeț, vărguță, ciuș-de-ghimpe, pasărea-scaiului, pasăre-de-scai, pasăre-domnească, (Bucov.) scăier, (Transilv.) tengheliță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STICLÉTE s. v. gardian, polițai, polițist, regină, sergent.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sticléte (-ți), s. m. 1. Pasăre cîntătoare (Carduelis elegans). – 2. (Arg.) Gardian, polițai, agent. – Var. stiglete, stiglet, Trans. știglit. Germ. Stieglitz, prin intermediul sb. steglic, sl. štiglec (Miklosich, Fremdw., 130; Candrea, II, 368).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sticléte s. m. (sil. -cle-), pl. sticléți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STICLÉTE ~ți m. Pasăre sedentară, cântătoare, de talie mică, cu cioc conic, scurt și gros, cu penaj viu colorat. ◊ A fi cu (sau a avea) ~ți în cap (sau a-i cânta cuiva ~ții în cap) a) a fi straniu, bizar; b) a fi smintit. A-i scoate cuiva ~ții din cap a vindeca pe cineva de capricii, de idei ciudate. [Sil. sti-cle-] /<sb. steglic, bulg. stiglic
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink