STÍNGHIE, stinghii, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și îngustă care se fixează (de-a curmezișul) pentru a uni două sau mai multe elemente ale unei construcții sau pentru a susține, a întări ceva. 2. (Pop.) Parte a corpului unor ființe unde se îmbină femurul cu oasele bazinului. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STÍNGHIE s. 1. (înv. și reg.) preghiță, (prin Olt. și Ban.) ștează. (~ la o mobilă.) 2. chingă, (reg.) calafat, curmeziș, pop, punte, stâlp, ușă, zăplat. (~ la fundul unui vas.) 3. (TEHN.) braț, chingă, coardă, spetează, (pop.) curmeziș. (~ la podul coșului morii.) 4. (TEHN.) chingă, scândură, spetează, (pop.) blană. (~ la războiul de țesut.) 5. (TEHN.) lopățică, pop, spetează. (La cârceiele carului se află o ~.) 6. (TEHN.) bulfeu, cruce, spetează, (pop.) scăluș, (Transilv., Ban. și Olt.) fiulare, (Olt.) jiglă, (prin Mold.) lopățică, (Ban.) remeneacă, (Transilv.) scândurică. (~ la jug.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STÍNGHIE s. v. cocârlă, fuscel, regiune inghinală, schimbătoare, spetează, spiță, treaptă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stínghie (-ii), s. f. – 1. Bară, traversă. – 2. Regiune inghinală. – Var. stinghe. Sl. sŭtęgŭ „traversă”, de la sŭtęgliti „a reuni” (Tiktin; Byhan 332; Conev 80; Candrea). Der. de la un lat. *stangula, din v. germ. stengil (› germ. Stange), propusă de Giuglea, Dacor., II, 400, nu este posibilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
stínghie s. f. (sif. -ghi-e), art. stínghia (sil. -ghi-a), g.-d. art. stínghiei; pl. stínghii, art. stínghiile (sil. -ghi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STÍNGHIE ~i f. 1) Bucată de lemn lungă și îngustă, fixată de-a curmezișul unei construcții pentru a face legătura dintre diferite elemente ale acesteia și pentru a le întări. 2) Parte a scheletului omului, unde se articulează femurul cu oasele bazinului. [G.-D. stinghiei; Sil. -ghi-e] /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink