STOMÁC, stomacuri, s. n. Parte a aparatului digestiv, la om și la animalele superioare, în formă de pungă, situată între esofag și duoden, în care se face digestia alimentelor; foale. ◊ Expr. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la stomac = a nu putea suferi (pe cineva). (Fam.) A-și pune stomacul la cale = a-și potoli foamea, a mânca. [Var.: (înv.) stomáh s. n.] – Din sl. stomahŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STOMÁC s. 1. v. burduhan. 2. (ANAT.) stomac glandular v. cheag; stomac măcinător v. pipotă. 3. (înv. și pop.) mațe (pl.), (pop.) burtă, inimă, pântece, rânză, (reg.) foale, moară, râșniță, rumegătoare, rumegătură, rumeguș, (Ban.) t***ă, (înv.) bandor, (fam.) pipotă, ramazan. (Dureri de ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stomác (-curi), s. n. – Parte a aparatului digestiv. – Var. înv. stomah. Fr. estomac, și mai înainte (sec. XVIII) din ngr. στομάχι, cf. sl. stomachŭ (Vasmer, Gr., 137). – Der. stomacal, adj., din fr.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
stomác s. n., pl. stomácuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STOMÁC ~uri n. (la om și la animalele superioare) Parte a aparatului digestiv în care se digeră alimentele. Durere de ~. ◊ A nu avea (pe cineva) la ~ a nu suporta (pe cineva). A-și pune ~ul la cale a mânca bine. /<ngr. stómahos, sl. stomahu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink