Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: strănuta (verb) , strănutare (substantiv feminin)   
STRĂNUTÁRE, strănutări, s. f. Strănutat. – V. strănuta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STRĂNUTÁRE s. v. strănut.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
strănutáre s. f., g.-d. art. strănutării; pl. strănutări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă care provoacă strănutul. – Lat. sternutare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A STRĂNUTÁ strănút intranz. A elimina brusc și cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni printr-o contracție involuntară a mușchilor expiratori. /<lat. sternutare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
STRĂNUTÁ vb. (pop.) a străfiga, (reg.) a pârșni, (prin Ban.) a zdrăvăna. (E răcit și ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
strănutá (-t, át), vb. – A elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură. – Var. stărnuta, strenuta. Mr. stărnut(are). Lat. sternūtāre (Meyer, Alb. St., IV, 120; Pascu, I, 161; REW 8250), cf. it. starnutare, (v. it. stranutare, sicil. stranutari, friul. stranudá), prov., cat., sp. estornudar, fr. éternuer. Lipsește în Trans. de V (ALR, I, 78). – Der. strănut (var. strănutat, strănutătură), s. f. (acțiunea de a strănuta, zgomotul produs).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
strănutá vb., ind. prez. 1 sg. strănút, 3 sg. și pl. strănútă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)