STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Livr.; adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STRÁNIU, -IE adj. (adesea adv.) Ciudat, neobișnuit, bizar. [Pron. -niu. / < it. stranio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
STRÁNIU, -IE adj. (și adv.) ciudat, neobișnuit, bizar. (< it. stranio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
STRÁNIU adj. v. neobișnuit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
strániu (-ie), adj. – Neobișnuit. It. stranio.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
strániu adj. m. [-niu pron. -niu], f. stránie (sil. -ni-e); pl. m. și f. stránii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STRÁNIU ~e (~i) Care șochează prin felul său de a fi; ieșit din comun; ciudat; anapoda; bizar. Om ~. Purtare ~e. [Sil. -niu] /<it. stranio
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink