Dex strengarii

ȘTRENGÁR, ștrengari, s. m. (Adesea adjectival) Tânăr, copil zburdalnic, care se ține de pozne sau umblă hoinar. ♦ Bărbat ușuratic, afemeiat. – Ștreang + suf. -ar.

ȘTRENGĂRÍ, ștrengăresc, vb. IV. Intranz. A se ține de pozne, de ștrengării; a umbla haimana; a hoinări. – Din ștrengar.

ȘTRENGĂRÍE, ștrengării, s. f. Faptă de ștrengar; poznă, șotie, năzbâtie. – Ștrengar + suf. -ie.

ȘTRENGÁR ~i m. 1) Copil neastâmpărat, poznaș. Un ~ fără pereche. 2) Bărbat ușuratic, neserios. /ștreang + suf. ~ar

ȘTRENGĂRÍE ștrengării f. Faptă de ștrengar. A se ține de ~i. [Art. ștrengăria; G.-D. ștrengăriei; Sil. -ri-e] /ștrengar + suf. ~ie

ȘTRENGÁR adj. v. glumeț, hazliu, poznaș, vesel.

ȘTRENGÁR adj., s. 1. adj. d****s, poznaș. (Un copil ~.) 2. adj., s. nebunatic, poznaș, (prin Mold.) bazaochi. (Mare ~ mai este!) 3. s. (fam.) hoț, hoțoman, tâlhar. (Ce ~ fără pereche!)

ȘTRENGÁR s. v. afemeiat, crai, derbedeu, golan, haimana, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură, vagabond.

ȘTRENGĂRÍ vb. v. hoinări, vagabonda.

ȘTRENGĂRÍE s. 1. v. glumă. 2. v. poznă. 3. v. năzbâtie. 4. v. farsă.

ȘTRENGĂRÍE s. v. golănie, haimanalâc, hoinăreală, vagabondaj, vagabondare.

ștrengăríe², ștrengăríi, s.f. (înv. și reg.) atelier unde se făceau ștreanguri.

ștrengár s. m., pl. ștrengári

ștrengărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștrengărésc, imperf. 3 sg. ștrengăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. ștrengăreáscă

ștrengăríe s. f., art. ștrengăría, g.-d. art. ștrengăríei; (fapte, atitudini) pl. ștrengăríi, art. ștrengăríile