Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: strica (verb tranzitiv) , stricat (adjectiv)   
STRICÁT1 s. n. Faptul de a (se) strica.V. strica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STRICÁT2, -Ă, stricați, – te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STRICÁT adj. v. contrafăcut, falsificat, mutilat, schilod, schilodit, spălăcit, șters.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STRICÁT adj., adv. v. defectuos, greșit, incorect, necorect, prost, rău.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STRICÁT adj., s. 1. v. deteriorat. 2. adj. v. ponosit. 3. adj. v. ruinat. 4. adj. v. avariat. 5. adj. v. defect. 6. adj. v. forțat. 7. adj. v. alterat. 8. adj. v. alterat. 9. adj. v. cariat. 10. adj. (MED.) deranjat. (Are stomacul ~.) 11. adj. v. poluat. 12. adj. stâlcit. 13. adj. corupt, deformat. (Forme lexicale ~.) 14. adj. v. desfrânat. 15. adj., s. depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmățat, imoral, (pop.) curvar, (înv.) preacurvar, preacurvitor. (Un bărbat ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Stricat ≠ bun, sănătos
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
stricát s.n. (înv.) 1. stricare, degradare, deteriorare. 2. boală. 3. nesocotire, desconsiderare, ignorare, neglijare.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
stricát s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr. (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga, a călca convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (În superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE STRICÁ mă stric intranz. 1) (despre construcții sau despre obiecte tari) A-și pierde integritatea (prin învechire sau prin acțiunea unor factori externi). Vesela se strică.~ de râs a râde tare și mult. 2) (despre sisteme tehnice sau organice) A ieși din funcțiune; a nu mai funcționa (normal); a se avaria; a se deteriora; a se defecta; a se deregla; a degrada. ◊ S-a stricat căruța în mijlocul drumului se spune când în desfășurarea unei acțiuni intervine un obstacol neprevăzut. A i se ~ cuiva cheful (sau pofta) a pierde cheful (sau pofta). A i se ~ cuiva inima a se mâhni. A-și ~ gura degeaba a vorbi zădarnic. 3) A-și pierde proprietățile pozitive (sub influența factorilor externi); a se descompune; a se înăcri; a se altera. 4) (despre aer) A se face greu de respirat; a deveni infect; a se vicia. 5) (despre timp) A se schimba în rău; a deveni nefavorabil. 6) fig. A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se destrăbăla; a se desfrâna; a se deprava. ◊ Bea de se strică face abuz de alcool. 7) fig. A rupe relațiile reciproce. ~ cu vecinii. 8) fig. pop. (despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit în mod forțat. Hora s-a ~at. /<lat. extricare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A STRICÁ stric 1. tranz. 1) (obiecte) A face să se strice. 2) A preface din bun în rău. Grindina ~t via. 3) A face în mod necalitativ. Croitorul ~t costumul. 4) (acțiuni, stări de lucruri etc.) A face să nu-și continuie desfășurarea. ~ planurile cuiva. ~ casa cuiva. 5) A consuma fără folos; a irosi. ~ mâncarea cu cineva. 6) fig. (înțelegeri, relații între diferite persoane, legi etc.) A considera nevalabil; a anula. ~ legăturile de prietenie cu cineva. ~ o tocmeală. 2. intranz. A face rău; a fi nefolositor. Fumatul strică.Nu strică (sau n-ar ~) nu-i rău (sau n-ar fi rău). /<lat. extricare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
STRICÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A STRICA și A SE STRICA. 2) (despre persoane) Care este dezechilibrat psihic. /v. a (se) strica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
STRICÁ vb. 1. v. deteriora. 2. v. ponosi. 3. v. ruina. 4. v. avaria. 5. v. defecta. 6. v. forța. 7. v. distruge. 8. v. altera. 9. v. altera. 10. v. deranja. 11. v. caria. 12. v. dăuna. 13. v. vătăma. 14. (MED.) a i se deranja. (I s-a ~ stomacul.) 15. v. polua. 16. a se închide, a se mohorî, a se posomorî. (Vremea s-a ~.) 17. a (se) corupe, a (se) deforma. (O limbă care s-a ~ sub influența ...) 18. a (se) corupe, a decădea, a (se) deprava, a (se) desfrâna, a (se) destrăbăla, a (se) perverti, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.) 19. v. zădărnici. 20. v. desface.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STRICÁ vb. v. abroga, anula, asasina, certa, contagia, contamina, deflora, deochea, deplasa, descoase, desființa, destrăma, deșira, devasta, dezarticula, dezvirgina, disloca, distruge, infecta, infirma, invalida, irosi, înrăutăți, învrăjbi, jefui, luxa, molipsi, mutila, nimici, omorî, pierde, pârjoli, prăda, prăpădi, pustii, risipi, schilodi, scrânti, sfărâma, sparge, suci, supăra, suprima, ucide.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A strica ≠ a drege, a repara, a tocmi, a zidi
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
stricá (-c, -a't), vb.1. A rupe, a frînge. – 2. A desface, a descompune. – 3. A distruge, a deteriora, a face nefolositor. – 4. A prejudicia, a dăuna. – 5. A jefui, a fura. – 6. A ucide, a omorî. – 7. A viola, a silui, a dezonora. – 8. A deprava, a corupe. – 9. A nimici, a prăpădi, a zdrobi, a terfeli, a vătăma. – 10. A dezbina, a învrăjbi. – 11. A rupe un pact, a încălca, a contraveni. – 12. A consuma, a cheltui fără rost. – 13. A fi de vină, a constitui cauza. – 14. (Refl.) A se altera, a se putrezi. – Megl. stri(cari). Lat. extrῑcāre „a eviscera” (Tiktin; Capidan 277; Pușcariu, Lr., 199), cf. calabr. stricare „a freca”, sp. estregar. Pentru semantismul din rom., trebuie să se pornească de la sensul primitiv al lui trῑcae „contrarietate, neplăcere”, trῑcāri „a face dificultăți”, de unde extrῑcāre „a desface (ceea ce rezistă)”. După Battisti, V, 3655, it. striccare „a-l durea spatele în urma ostenelii”, umbr. strica „a distruge”, v. it. stricare, strigare „a desface”, a cărui identitate cu cuvîntul romanic nu ridică îndoială, s-ar explica prin longod. strikkan „a închide cu o țintă”; dar această explicație nu poate servi pentru rom., și nu pare suficientă pt. it. Der. stricăcios, adj. (care strică; coruptibil; dăunător, vătămător); stricăciune, s. f. (daună; corupție); stricător, adj. (dăunător, nociv).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
stricá vb., ind. prez. 1 sg. stric, 3 sg. și pl. strícă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)