STROF(O)-, -STRÓF(Ă), -STROFÍE elem. „răsucire, întoarcere, rotire, torsiune”. (< fr. stroph/o/-, -strophe, -strophie, cf. gr. strophos, strophe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
STRÓFĂ, strofe, s. f. Ansamblu unitar dintr-o poezie format din mai multe versuri legate între ele prin elemente prozodice (măsură, ritm, rimă). ♦ (În tragedia greacă antică) Arie în versuri pe care o cânta o parte a corului, în timp ce evolua ritmic pe scenă. – Din fr. strophe, lat. stropha.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STRÓFĂ ~e f. Parte a unei opere poetice, constând din câteva versuri, ce constituie un tot unitar din punct de vedere al ritmului, rimei și sensului. /<lat. stropha, fr. strophe, it. strofa, germ. Strophe
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
STRÓFĂ s.f. (În tragedia greacă antică) Partea cântată de cor în timp ce se deplasa de la stânga la dreapta scenei. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei poezii (lirice), formată din mai multe versuri. [< gr. strophe, cf. it. strofa, fr. strophe].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
STRÓFĂ s. f. 1. (în tragedia greacă antică) partea cântată de cor, precedând antistrofa și epoda. 2. fiecare dintre diviziunile unei poezii, din mai multe versuri. (< fr. strophe, lat. stropha)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
strófă s. f., g.-d. art. strófei; pl. strófe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink