Dex strămutare

STRĂMUTÁRE, strămutări, s. f. Acțiunea de a (se) strămuta și rezultatul ei. ♦ Trimitere a unui proces de la o instanță la alta de același grad sau de la un organ de urmărire penală la altul. – V. strămuta.

STRĂMUTÁRE s. 1. dislocare. (~ unei populații.) 2. deplasare, mutare, (fam.) trambalare. (~ cuiva dintr-un loc în altul.) 3. mutare, mutat, permutare, permutație, strămutat, transfer, transferare. (~ lui cu serviciul la Bacău.)

STRĂMUTÁRE s. v. metamorfozare, metamor-foză, modificare, prefacere, preschim-bare, schimbare, transformare.

strămutáre s. f., g.-d. art. strămutării; pl. strămutări

STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Tranz.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare).

A SE STRĂMUTÁ mă strămút intranz. A se muta (cu traiul) în alt loc; a-și schimba locul (de trai); a trece în altă parte. ◊ ~ din viață a muri. /<lat extramutare

A STRĂMUTÁ strămút tranz. (obiecte) A mișca (puțin) din loc; a clinti; a urni. /<lat. extramutare

STRĂMUTÁ vb. 1. a disloca. (A strămuta o populație.) 2. a (se) deplasa, a (se) muta, (înv. și reg.) a (se) petrece, (fam.) a (se) trambala. (Se strămuta dintr-un loc în altul.) 3. a (se) muta, a (se) permuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a strămutat cu slujba la Ploiești.)

STRĂMUTÁ vb. v. metamorfoza, modifica, muta, preface, preschimba, schimba, transforma.

strămutá vb., ind. prez. 1 sg. strămút, 3 sg. și pl. strămútă