STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STĂPÂNITÓR adj., s. 1. adj. dominant. (Clasele ~oare; puterea ~oare.) 2. s. v. domnitor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; f. sg. și pl. stăpânitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STĂPÂNITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care stăpânește. Forță ~oare. Clasă ~oare. /a (se) stăpâni + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
STĂPÂNITÓR2 ~i înv. Persoană care stăpânește, care domină. ◊ ~ de țară persoană care guverna o țară; domnitor. /a (se) stăpâni + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink