STĂRUÍNȚĂ, stăruințe, s. f. 1. Faptul de a stărui (1); rugăminte, cerere repetată și insistentă; insistență, stăruire, stăruială. ◊ Loc. adv. Cu stăruință = în mod insistent. 2. Perseverență, tenacitate, (într-o acțiune, într-un sentiment etc.). ♦ Silință, străduință într-o acțiune. – Stărui + suf. -ință.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STĂRUÍNȚĂ s. 1. insistență, perseverență, persistență, statornicie, tenacitate, (rar) perseverație, (înv.) stăruială, stăruire. (O ~ demnă de laudă.) 2. perseverență, răbdare, tenacitate. (Dovedește multă ~ în acțiunile sale.) 3. v. perseverență. 4. v. tenacitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stăruínță s. f., g.-d. art. stăruínței; pl. stăruínțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STĂRUÍNȚĂ ~e f. 1) Efort (fizic sau intelectual) în realizarea unui lucru sau în atingerea unui scop; silință; sârguință; străduință. ◊ Cu ~ a) în mod stăruitor; b) în mod insistent. 2) Neclintire în susținerea unei păreri sau în realizarea unui lucru; perseverență; tenacitate; insistență; asiduitate. /a stărui + suf. ~ință
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink