Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
STĂRUÍRE, stăruiri, s. f. (Înv.) Stăruință. – V. stărui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
STĂRUÍRE s. v. insistență, perseverență, persistență, statornicie, stăruință, tenacitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stăruíre s. f., g.-d. art. stăruírii; pl. stăruíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A STĂRUÍ stărui intranz. 1) A da dovadă de insistență; a insista. 2) A păstra statornicie (în acțiuni, atitudini sau sentimente); a sta cu fermitate pe aceeași poziție; a persista; a persevera; a insista. 3) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dăinui; a persista; a dura. /stare + suf. ~ui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
STĂRUÍ vb. 1. v. insista. 2. a insista, a persevera, a persista. (A ~ în acțiunea începută.) 3. v. încă-pățâna. 4. v. persista. 5. v. menține.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STĂRUÍ vb. v. aspira, baza, bizui, consista, consta, conta, dori, fundamenta, încrede, întemeia, jindui, năzui, pofti, pretinde, rezida, râvni, sprijini, sta, tinde, ținti, urmări, visa, viza.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
stăruí (stăruiésc, stăruít), vb.1. (Înv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dăinui în aceleași condiții. – 4. (Înv.) A-și îndrepta privirea, a avea în vedere. – 5. A insista, a persista, a se încăpățîna. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formație cultă, pornind de la stare, pentru a obține cu ajutorul suf. nuanțele pe care limbile romanice le indică prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare și dărui, tîrg și tîrgui etc. Apare pentru prima oară la Cantemir. În evoluția sa semantică ar fi putut să se sprijine pe pol. staworać „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar această coincidență ar putea fi întîmplătoare. Der. stăruință, s. f. (permanență, persistență; insistență; perseverență; favoare, protecție); stăruitor, adj. (insistent).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
stăruí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. stărui, 3 sg. și pl. stăruie, imperf. 3 sg. stăruiá
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)