Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
SUBORDONÁRE, subordonări, s. f. Acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență. ♦ (Log.) Raport de concordanță între două noțiuni, de la noțiunea subordonată speciei la noțiunea gen. ♦ Raport sintactic între două elemente lingvistice (cuvinte, construcții, propoziții), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celălalt. ♦ Raport de ierarhie între organele puterii de stat sau între cele ale administrației de stat, ori între acestea și organele puterii care le-au ales, în temeiul căruia organul superior îndrumează și controlează activitatea organului inferior. – V. subordona.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SUBORDONÁRE s.f. Acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență, supunere. ♦ Raportul de dependență a unei propoziții de alta; cuprinderea unei noțiuni cu sferă mai mică în alta cu sferă mai mare; raportul de la specie la gen. [Var. subordinare s.f. / < subordona].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SUBORDONÁRE s. f. 1. acțiunea de a subordona; dependență, supunere. 2. raport sintactic de dependență gramaticală între un element subordonat și un element regent. 3. cuprindere a unei noțiuni cu sferă mai mică în alta cu sferă mai mare. (< subordona)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SUBORDONÁRE s. 1. v. dependență. 2. (înv.) subordinație. (Relații de ~.) 3. subsumare. (~ intereselor personale celor generale.) 4. (GRAM.) (înv.) subordinație. (Coordonarea și ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
subordonáre (log. și subordináre) s. f. (sil. mf. sub-) ordonare
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SUBORDONÁ, subordonez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva, a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. – Din fr. subordonner.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SUBORDONÁ ~éz tranz. A face să se supună ierarhic (de la inferior la superior). /<fr. subordonner, lat. subordinare, germ. subor-dinieren
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SUBORDONÁRE ~ări f. 1) v. A SUBORDONA. 2) lingv. Raport sintactic de dependență gramaticală a unei propoziții de altă propoziție (sau a unui cuvânt de alt cuvânt). [G.-D. subordonării] /v. a subordona
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SUBORDONÁ vb. I. tr. A face ca un lucru să depindă de altul; a hotărî, a determina o ordine de dependență de la inferior la superior; a supune. [Var. subordina vb. I. / < fr. subordonner, it. subordinare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SUBORDÓNA vb. tr. a face ca cineva sau ceva să depindă de altcineva sau de altceva; a determina o ordine de dependență de la inferior la superior; a supune. (< fr. subordonner)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SUBORDONÁ vb. 1. v. supune. 2. a (se) subsuma. (Graiurile se ~ dialectelor.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
subordoná vb. (sil. mf. sub-), ind. prez. 1 sg. subordonéz, 3 sg. și pl. subordoneáză; conj. prez. 3 sg. și pl. subordonéze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink