Dex suci

SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati.

SUCI², suci, s. m. (Reg.) Cojocar. – Magh. szücs.

SUCÍ vb. 1. v. rula. 2. v. răsuci. 3. v. frământa. 4. v. contorsiona. 5. v. încolăci. 6. v. foi. 7. a (se) întoarce, a (se) învârti, a (se) răsuci, a (se) roti, (reg.) a (se) rotila. (A ~ cheia în broască.) 8. v. luxa.

SUCÍ vb. v. castra, jugăni, metamorfoza, modifica, preface, preschimba, schimba, scopi, steriliza, transforma.

SUCI s. v. blănar.

sucí (-césc, -ít), vb. – 1. A învîrti, a roti. – 2. A înșuruba. – 3. A întoarce, a face să se întoarcă. – 4. A scrînti, a luxa o articulație. – 5. A face sul, a bobina. – 6. A schimba direcția, poziția. – 7. (Cu pron. o) A tergiversa. – 8. (Refl.) A se grăbi, a se agita. – Mr. șuțăscu, șușire, megl. suciǫs. Sl. sukati, sučą (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 378), cf. bg. sučă, sb., slov. sukati, rus. sučitĭ. – Der. suceală, s. f. (întorsătură); sucit, adj. (întors; capricios, nemulțumit; ciudat, bizar); sucitor (var. ciucitor), s. n. (vergea, sul de lemn pentru întins aluatul; rulou); sucitoare, s. f. (sucitor, capîntortură, Junx torquilla); sucitură, s. f. (faptul de a suci; întorsătură; cotitură; cablu, funie; entorsă; capriciu), din sl. rasukati, sau din suci, cu pref. răs-; răsucea (var. Trans. răsucă, răsucătoare), s. f. (un fel de fus); răsuceală, s. f. (sucire); răsucitor, adj. (care răsucește); răsucitoare, s. f. (opritoare la ferăstrăul de mînă); presuceală, s. f. (bucată de lemn cu cîrlig metalic care ajută la împletirea nojițelor). – Din rom. provine bg. rasučală „batic” (Capidan, Raporturile, 224).

súci (-i), s. m. – (Trans.) Blănar. Mag. szücs (Tiktin).

sucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucésc, imperf. 3 sg. suceá; conj. prez. 3 sg. și pl. suceáscă

A SE SUCÍ mă ~ésc intranz. 1) A-și schimba brusc poziția corpului. 2) A nu avea astâmpăr; a se învârti într-o parte și în alta (fără rost); a se fâțâi. 3) fig. rar A-și frământa mintea (pentru a ieși dintr-o încurcătură). /<sl. sucon, sukati

A SUCÍ ~ésc tranz. 1) (ațe, frânghii, sârme etc.) A învârti în jurul propriei axe. 2) A supune unei mișcări de rotație. 3) (obiecte de rezistență redusă, materiale textile etc.) A înfășura în formă de sul; a rula. ◊ ~ o țigară a înfășura o foiță cu tutun pentru a face o țigară. 4) (obiecte) A întoarce pe toate părțile (cercetând cu privirea); a învârti. ◊ ~ și a răsuci (pe cineva) a) a necăji (pe cineva) cu întrebări pentru a afla ceva; a descoase; b) a examina pe toate fețele. 5) fam. (mâini, picioare, degete) A scoate din încheietură; a scrânti; a luxa. ◊ A-i ~ cuiva capul (sau mințile) a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată. 6) A face să se sucească. /<sl. sucon, sukati

SÚCĂ s. f. (Reg.) Capriciu, toană, nărav. – Magh. szokás „obicei”.

SÚCĂ s. v. capriciu, chef, datină, fandoseală, fantezie, fason, fel, fiță, maimuțăreală, moft, naz, nărav, obicei, poftă, prosteală, rânduială, sclifoseală, toană, tradiție, uz, uzanță.

A suci ≠ a desuci

súcă (-ci), s. f. – 1. Obicei rău, viciu. – 2. Supărare. Mag. szokás „obicei” (Cihac, II, 527; Gáldi, Dict., 160). În Trans. – Der. sucaș, adj. (vicios, nărăvaș); sucui, vb. (Trans., rar, a se vicia).

SÚCI¹ (‹ lat.) subst. Trib geto-dac așezat în regiunea gurii Oltului.