Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: sufla (verb tranzitiv) , suflai (substantiv neutru)   
SUFLÁI, suflaiuri, s. n. 1. Tub metalic subțire și îndoit, cu un orificiu strâmt de ieșire, prin care se suflă aer într-o flacară de gaz sau de alcool, pentru a se obține activarea arderii; suflător (4). 2. Instalație folosită la aerisirea puțurilor adânci de exploatare, formată din burlane prevăzute cu o pâlnie care se poate roti în direcția vântului. – Sufla + suf. -ai.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SUFLÁI s. n. 1. aparat dintr-o cameră de amestec și o țeavă care conduce o vână de gaz sub presiune, pentru executarea sudurii, tăierea metalelor, găurire etc. 2. instalație rudimentară de aerisire, folosită la săparea puțurilor adânci sau în cazul degajării unor gaze nocive. (< sufla + -ai)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SUFLÁI s. v. foale.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
suflái s. n. (sil. -flai), pl. sufláiuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SUFLÁ súflu 1. intranz. 1) A expira cu putere; a elimina forțat aerul. ~ în ceai. ~ în foc.A-i ~ cuiva în borș (sau ~ în borșul cuiva) a se amesteca nepoftit în treburile cuiva. 2) A introduce și a scoate aerul din plămâni; a respira. ◊ A nu mai ~ a) a fi mort; b) a nu se opune; a tăcea chitic; a nu crâcni. 3) (despre vânt) A purta curenți de aer; a bate. 4) (despre instrumente muzicale de suflat) A produce sunete caracteristice. 2. tranz. 1) (substanțe pulverulente sau obiecte ușoare) A îndepărta cu ajutorul unui curent de aer. ◊ Slab de-l suflă vântul foarte slab. A-i ~ cuiva ceva de sub nas a lua foarte operativ și fără nici o jenă un lucru de la cineva. 2) fam. (persoane) A înlătura ușor și repede (dintr-o funcție). 3) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subțire de metal inoxidabil, în scop protector sau decorativ; a spoi; a polei; a metaliza. 4) (obiecte de sticlă) A confecționa prin introducerea aerului într-o masă de sticlă topită (dându-i forma dorită). 5) (conducte, recipiente, suprafețe etc.) A curăța cu ajutorul unui jet de substanță gazoasă. ◊ ~ nasul a da afară mucozitățile din nas. 6) (texte, replici, răspunsuri) A comunica încet ca să audă numai adresatul (la teatru, la școală); a șopti. 7) (date, informații etc.) A aduce la cunoștință pe ascuns. ◊ A nu ~ (nici) un cuvânt a nu scoate o vorbă. [Sil. su-fla] /<lat. sufflare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SUFLÁI ~iuri n. 1) Țeavă metalică prin care se suflă un curent de aer pentru a face ca o flacără să ardă mai viu. 2) Instalație specială pentru aerisirea încăperilor subterane. /a sufla + suf. ~ai
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SUFLÁ vb. I. 1. a gâfâi, a pufăi, (reg.) a răsufla. (~ după atâta alergătură.) 2. a-și trage. (Te rog să-ți ~ nasul!) 3. v. cânta. 4. v. suna. 5. v. șopti. 6. a bate, a trece, (reg.) a vântura. (Crivățul rece ~ peste sat.) II. v. polei.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SUFLÁ vb. v. răsufla, respira.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
suflá (-lu, – át), vb.1. A bate vîntul. – 2. A expira. – 3. A respira, a gîfîi. – 4. A înteți focul, a aprinde focul cu aerul din plămîni. – 5. A stinge. – 6. A goli vasul. – 7. A insufla, a inspira, a sugera. – 8. A șopti actorilor rolul. – 9. A șterpeli, a lua pe furiș. – 10. A auri, a acoperi cu aur. – Mr. suflu, suflare, megl. suflu, suflari. Lat. sŭfflāre (Pușcariu 1673; REW 8430), cf. it. soffiare, prov. soflar, fr. souffler, sp. sollar (în Montaña asuellar). – Der. suflare, s. f. (respirație; faptul de a fi; ființă vie); suflat, adj. (aurit); suflător, adj. (care suflă; s. n., vînturar); suflătoare, s. f. (muștiuc de fluier); sufloi, s. n. (foale; vînturar); suflu, s. n. după fr. souffle; suflet (mr. suflet), s. n. (respirație, răsuflare; viață; principiu vital, inimă; facultate psihică, conștiință, bunătate, caritate, valoare; animal, ființă; persoană, individ), cu suf. -et (după Pascu, I, 163, din lat. sŭfflātus, cu schimb de suf.; după Meyer, Alb. St., IV, 226 și Candrea, din lat. *sŭfflĭtus, format ca hālĭtŭs de la hālāre; cf. Densusianu, GS, II, 4); sufletesc, adj. (spiritual, de suflet); sufletește, adv. (moralmente); suflețel s. m. (Banat, Anemona pulsatilla; Trans., Convallaria majalis); sufleți, vb. (Olt., a trăi); însufleți, vb. (a anima, a insufla curaj; a reanima, a readuce în simțiri; a entuziasma, a pasiona, a înflăcăra); însufleta, vb. (înv., a reînvia); însuflețitor, adj. (animator, care însuflețeste); neînsuflețire, s. f. (lipsă de viață sau de suflet); neînsuflețit, adj. (inanimat). Der. din fr. sufler, s. m.; sufleu, s. n.; insufla, vb. (var. însufla), vb. (a inspira, a sugera).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
suflá vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. súflu, 3 sg. și pl. súflă; ger. suflând; part. suflát
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Definiții din dicționare neoficiale:
a-i sufla vântul în pungă / prin buzunare expr. a rămâne fără bani.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a sufla (cuiva) în borș expr. a-i face (cuiva) toate poftele; a ține (cuiva) partea necondiționat și fără discernământ.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a sufla (ceva) de sub nasul cuiva expr. a-și însuși un lucru care aparține de drept altuia sau pe care ar dori să și-l însușească altcineva.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a sufla (cuiva) în spate expr. a submina poziția socială sau profesională a cuiva pentru a-i lua locul.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a sufla ca o balenă / ca o locomotivă expr. a gâfâi, a respira sacadat.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
a sufla și în iaurt expr. (pop.) a fi extrem de precaut / prudent / într-o situație dată.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink
sufla, suflu v. t. 1. (șc.) a șopti unui coleg care nu știe lecția 2. a deposeda pe cineva de ceva
Sursa: Dicționar de argou al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2017 DEX online (http://dexonline.ro)