SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SUPLINITÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Profesor, institutor etc.) care suplinește pe cineva la o catedră sau (p. ext.) într-o muncă. [< suplini + -tor, după it. supplitore].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SUPLINITÓR, -OÁRE adj., s. m. f. 1. (cel) care suplinește în muncă, într-o funcție; locțiitor, supleant. 2. (cadru didactic) care nu este titularizat. (< suplini + -tor)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SUPLINITÓR s., adj. înlocuitor, (înv.) supleant. (Și-a găsit un ~ la catedră.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
suplinitór adj. m., s. m. (sil. -pli-), pl. suplinitóri; f. sg. și pl. suplinitoáre, g.-d. sg. art. suplinitoárei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SUPLINITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane) Care suplinește; cu funcția de suplinire. /a suplini + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink