SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți demnitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SURGÚCI s. 1. panaș. (~ purtat de sultan la turban.) 2. (BOT.; Consolida ajacis) (reg.) bonzari (pl.), cătănioare (pl.), ciocănași (pl.), coconași (pl.), crăcuțe (pl.) gâlceavă, ocheșei (pl.), păpucei (pl.), pinten, pintenaș, tătăiși (pl.), toporași (pl.), ciocul-ciorii, ciocul-păsării, floarea-grâului, floare-domnească, nemțișor-de-grădină, țâța-caprei.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
surgúci (-uri), s. n. – 1. Panaș împodobit, mănunchi de pene. – 2. Plantă (Delphinium Ajacis). Tc. sorguc (Șeineanu, II, 350; Lokotsch 1926), cf. ngr. σεργούτζι, sb. sorguč.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
surgúci (bot.) s. m., pl. surgúci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
surgúci (panaș) s. n., pl. surgúciuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SURGÚCI1 ~ m. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei albe, albastre, roz sau pestrițe. /<turc. sorguç
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SURGÚCI2 ~ n. reg. Substanță solidă de culoare roșie sau cafenie, folosită în stare topită pentru aplicarea sigiliilor; ceară roșie. /<turc. sorguç
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink