Dex suta

SÚTĂ, sute, num. card., s. f. 1. Num. card. (Adesea cu valoare substantivală sau adjectivală) Numărul care în numărătoare are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu și care se indică prin cifrele 100 și C. ◊ Loc. adj. La sută = (despre dobânzi, procente) corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei sau unei cantități de o sută de unități. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin; p. ext. sigur, fără îndoială. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = număr mare, nedeterminat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul o sută 2. S. f. Cifră care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. ♦ Bancnotă de o sută de lei. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mică. – Et. nec.

SÚTĂLEA, SÚTA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; adesea adjectival) Care se află între al nouăzeci și nouălea și al o sută unulea. – Sută + le + a.

ȘUT³, -Ă adj. v. ciut.

ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

A ȘutÁ ~éz tranz. (la unele jocuri spor-tive) A trage un șut în direcția porții. /<fr. shooter

SÚTĂ¹ ~e num. card. 1) Nouăzeci plus zece. O ~ de pagini. 2) cu valoare de num. ord. Al sutălea; a suta. /<sl. suto

SÚTĂ² ~e f. 1) Număr constând din o sută de unități. ◊ La ~ raportat la o sumă de o sută de unități. ~ la ~ a) în întregime; complet; b) exact; sigur; fără îndoială; cu siguranță. ~e și mii o cantitate foarte mare. 2) Cifra 100 sau C. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<sl. suto

ȘUTÁ vb. I. intr. A lovi tare mingea cu piciorul; a trage un șut. [Cf. fr. shooter, engl. shoot].

ȘUTÁ vb. intr. (sport) a lovi, a arunca cu putere mingea către poarta adversă; a trage un șut. (< fr. shooter)

SÚTĂ s. (fam.) sutar. (Împrumută-mă cu o ~.)

SÚTĂ s. v. secol, veac.

șut⁴, -ă, (reg.) 1. (despre mâncăruri) picant. 2. (despre capre) fără un corn.

sútă (-te), s. f. – Numărul care urmează după nouăzeci și nouă. – Mr., megl. sută. Sl. suto (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 381), cf. bg., sb., cr., ceh., pol., rus. sto. Trecerea lui ŭ › u este greu de explicat, cf. Meillet, Bull. Soc. Linguist., XIX, 91 și Skok, Slavia, IV, 132, și i-a determinat pe unii cercetători să gîndească la o proveniență persană a cuvîntului rom. și nu sl. (G. Meyer, Alb. St., IV, 47). Este singurul numeral rom. de origine nelatină. Der. sutar, s. n. (sută, centenar; Arg., bilet de o sută de lei); sutaș, s. m. (centurion); sutălea (var. sutelea), num. ord.; sutime, s. f. (a suta parte; centenar); însuti, vb. (a multiplica cu o sută).

dóuă súte num.

dóuă sútelea (precedat de al) num. m., f. a dóuă súta

nóuă súte num.

opt súte num.

pátru súte num. (sil. -tru)

sútă s. f., pl. súte

sútălea (precedat de al +num., referitor la sută) num. m., f. a súta/a o súta

sútelea (precedat de al + num., referitor la sute) num. m. (al două sutelea), f. a...súta (a două suta)

șápte súte num.

șáse súte num.

șutá vb., ind. prez. 1 sg. șutéz, 3 sg. și pl. șuteáză

trei sute num.

cĭut, -ă adj. (var. din cĭunt, ca cĭot din cĭont. Rudă cu ung. csut, cĭunt, suta, cĭut; sîrb. bg. alb. šut, cĭut; ceh. šuta koza, capră cĭută; pol. szuty, rut. šuta. Rudă și cu vsl. bg. košúta, sîrb. kóšuta, cĭută, cerboaĭcă, de unde vine și numele de familie unguresc Kossut și chear [!] lat. Cossutianus, menționat de Tacit). Fără coarne: capră cĭută. – În vest șut.

RĂZBOIUL DE 100 DE ANI (1337-1453), conflict armat între Anglia și Franța pentru terit. franceze stăpânite de dinastia engleză și pentru Flandra. În prima parte, Anglia a obținut victorii importante în bătăliile de la Crécy (1346) și Poitiers (1356), ocupând o mare parte a terit. Franței. În deceniul 8 al sec. 14, francezii au reușit să recucerească aproape toate terit., dar după bătălia de la Azincourt (1415) au pierdut N Franței și Parisul. Spre sfârșit, războiul a căpătat un caracter popular, prin intrarea în acțiune a maselor sub conducerea Ioanei d’Arc și, ca urmare, Anglia a pierdut toate posesiunile de pe terit. Franței, cu excepția portului Calais, pe care l-a mai stăpânit până în 1558.