Dex sâmbure

SÂMBURE, sâmburi, s. m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu înveliÈ™ul lemnos, care conÈ›ine sămânÈ›a; p. restr. partea moale a seminÈ›ei, care conÈ›ine substanÈ›a germinativă. ♦ (Impr.) Sămânță. 2. Fig. Parte centrală, fundamentală, esenÈ›ială a unui lucru, a unei acÈ›iuni; miez, inimă, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) Grup restrâns de oameni care acÈ›ionează în mod organizat È™i care formează nucleul unei grupări mai mari. ♦ Fig. Esență, idee esenÈ›ială. 3. Fig. Părticică, fărâmă. [Var.: (rar) sâmbur s. m.] – Cf. alb. sumbull, thumbull.

SÂMBURE s. (BOT.) sămânță. (~ de dovleac.)

SÂMBURE s. v. embrion, esență, fond, izvor, început, materie, miez, nucleu, obârșie, origine, proveniență, sursă.

sâmbure s. m., art. sâmburele; pl. sâmburi

SÂMBURE ~i m. 1) Sămânța din interiorul unor fructe (cu sau fără învelișul dur care o protejează). ~ de caisă. 2) fig. Parte esențială a unui lucru; miez; nucleu. 3) fig. Parte minimală din ceva; pic; fărâmă. Un ~ de adevăr. /Cuv. autoht.