Dex săgetare

SĂGETÁRE, săgetắri, s. f. Acțiunea de a săgeta și rezultatul ei. – V. săgeta.

SĂGETÁRE s. săgetat, săgetătură.

săgetáre s. f., g.-d. art. săgetării; pl. săgetări

SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și bruscă. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre un izvor de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare.

A SĂGETÁ ~éz 1. tranz. 1) A străpunge cu săgeata (rănind sau omorând). ◊ ~ cu privirea a arunca priviri scurte, dar pătrunzătoare. 2) A înțepa ca o săgeată, producând durere ascuțită de scurtă durată; a înjunghia. 3) fig. (despre gânduri, idei etc.) A cuprinde venind brusc și cu intensitate. L-a ~at dorul de casă. 4) fig. (persoane) A trata cu vorbe ironice sau cu aluzii răutăcioase; a împunge cu vorba. 2. intranz. 1) A arunca săgeți cu arcul. 2) A zbura ca o săgeată. 3) (despre trăsnete sau fulgere) A se produce cu intensitate mare. /<lat. sagittare

A SE SĂGETÁ mă ~éz intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe ironice sau aluzii răutăcioase (cu cineva). /<lat. sagittare

SĂGETÁ vb. v. deochea, detuna, fulgera, înjunghia, înțepa, trăsni.

săgetá vb., ind. prez. 1 sg. săgetéz, 3 sg. și pl. săgeteáză